Casa de avocatură „Popa și Asociații”, care l-a apărat pe fostul premier Vlad Filat, a depus o plângere penală la Procuratura din orașul Frankfurt am Main, Germania pentru defăimare și insultă. Se întâmplă după ce miercuri seara fostul prim-ministru, în cadrul unei emisiuni televizate, l-a acuzat pe avocatul Igor Popa că nu a acționat în interesul acestuia, ci în cel al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc.

„În baza tuturor declarațiilor mincinoase expuse până acum în spațiul public de către Vlad Filat și alte persoane, noi am depus o Plângere Penală la Procuratura din orașul Frankfurt am Main, Germania pentru defăimare § 187 și insultă § 185, fapte penale prevăzute de Codul Penal al Germaniei. Prin urmare, toate declarațiile de până acum și cele ulterioare vor fi monitorizate și urmărite penal de către Procurorii din Germania, care urmează să investigheze toate cele expuse de Vlad Filat și să stabilească adevărul în cadrul unui proces echitabil”, se arată într-o reacție a Casei de avocatură „Popa și Asociații”.

Sursa citată precizează că, urmărirea penală pe teritoriul Germaniei este posibilă datorită statutului de rezident permanent al avocatului Igor Popa, înregistrat la Camera Avocaților din Frankfurt, Germania.

Casa de avocatură „Popa și Asociații” presupune că Vlad Filat l-a atacat în mod repetat avocatul Igor Popa, care i-a asigurat asistență juridică, din motivul că „nu dorește să achite facturile pentru serviciile juridice prestate timp de mai mult de un an de zile”.

„Precizăm că avocatul Igor Popa a fost denigrat și a fost răspândită informație falsă, deoarece s-a dorit înlăturarea acestuia din dosar, pentru că la un moment dat devenise incomod pentru anumite persoane, inclusiv din anturajul lui Vlad Filat”, se mai arată în comunicat.

Menționăm că în cadrul emisiunii Secretele Puterii, de la Jurnal TV, difuzată la 12 februarie, Vlad Filat a dezvăluit că, cu o zi înainte de a fi arestat a mers acasă la avocatul Igor Popa, unde se afla și fostul șef al Procuraturii Generale, Eduard Harunjen.

„La data de 14 octombrie, seara târziu, înainte de arestarea mea, dânsul (n.r. Igor Popa) a spus că trebuie să-mi comunice ceva, la el acasă. Am mers la el, unde era și Eduard Harunjen, pe atunci primul procuror adjunct al procurorului general. Interesul lui era să afle ce se va întâmpla mâine (la 15 octombrie), în ședința Parlamentului. A doua zi urma ca Gurin să-și depună demisia, iar el urma să-și asigure interimatul”, a declarat Vlad Filat.

Acesta a menționat, că cel mai probabil, Igor Popa cunoștea că urmează arestul, în timp ce Harunjen era interesat de funcția de procuror general. Totodată, Filat a spus că nu el l-a luat avocat pe Popa, ci acesta s-a oferit să-i fie avocat. Filat a mai acuzat că Popa ar fi acționat în interesul fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here