Șase noi martori audiați în dosarul lui Vladimir Plahotniuc: procurorul spune că beneficiarii reali ai companiilor erau alte persoane

Șase martori au fost audiați în dosarul privind frauda bancară în care figurează Vladimir Plahotniuc, în ședința din 12 noiembrie 2025, printre care mai mulți foști administratori ai unor companii controlate de către acesta. Procurorul de caz, Alexandru Cernei, a declarat că aceștia ar fi fost persoane interpuse. Până miercuri, au fost audiați 39 din cei 51 de martori anunțați de partea acuzării. Un număr similar de martori urmează să fie adus și de partea apărării.
„Astăzi au fost audiați încă șase martori din lista probelor acuzării. În total, până la ziua de astăzi, sunt 39 de persoane audiate. Martorii au menținut declarațiile făcute în timpul urmăririi penale și au confirmat circumstanțele referitoare la beneficiarii reali ai unor companii implicate în traseul financiar investigat”, a declarat procurorul Alexandru Cernei, după ședința de judecată.
Potrivit acestuia, persoanele audiate „erau interpuse, cu roluri formale de administratori, însă beneficiarul efectiv al tranzacțiilor era o altă persoană”. Procurorul a adăugat că aceste aspecte sunt confirmate de probe materiale anexate la dosar, care ar demonstra că structura juridică a companiilor a fost folosită pentru a disimula adevăratul beneficiar al fondurilor implicate.
„Aceasta și confirmă faptul că persoanele respective erau interpuse: reprezentau formal companiile, având calități de administratori sau specialiști din domeniul financiar, dar în realitate beneficiarul efectiv era o altă persoană. Acest fapt este probat prin materialele anexate la dosar”, a explicat acuzatorul de stat.
Referindu-se la transparența procedurilor și la respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului, Cernei a precizat că Plahotniuc și apărătorii săi au avut acces la materialele cauzei încă din 2022, când urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a fost trimis în instanță.
„Faptul că a fost extrădat acum nu înseamnă că trebuie să reluăm procedura de prezentare a materialelor. Toate documentele au fost transmise avocatului ales de către inculpat, atât în format electronic, cât și pe suport de hârtie. Considerăm că dreptul la apărare este respectat”, a afirmat procurorul.
Dosarul penal în care este vizat Vladimir Plahotniuc a fost inițiat în 2019, iar faptele investigate datează din 2014. În 2022, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală, iar un an mai târziu cauza a fost expediată în instanță.
Plahotniuc se află în arest din 25 septembrie 2025, dată la care au fost puse în aplicare cele patru mandate de arest emise anterior pe numele său, imediat după extrădarea din Grecia. El este deținut la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău și este vizat în patru dosare penale de rezonanță, inclusiv pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie, spălare de bani și fraude bancare. Plahotniuc pledează nevinovat.