VIDEO | La 10 ani distanță, Filat explică de ce nu a făcut declarații care să „sară în aer tot sistemul politic”. Leancă a fost al lui Plahotniuc, iar „totul a culminat cu instalarea Guvernului Filip”
Fostul premier Vlad Filat revine cu un mesaj public adresat cetățenilor, în care explică de ce, în ultimii ani, nu a venit cu dezvăluiri care să „sară totul în aer”, așa cum mulți i-au cerut după declarația făcută în Parlament, pe 15 octombrie 2015. El susține că „furtul miliardului”, demisiile de guverne și arestarea sa au făcut parte dintr-un amplu proces de capturare a statului, coordonat de Vladimir Plahotniuc, și cere reluarea anchetei privind uzurparea puterii.
„În ultimii ani am fost întrebat de nenumărate ori: „Când va zbura odată totul în aer?”. Afirmația mea din ședința Parlamentului din 15 octombrie 2015, când spuneam că «poate a venit timpul să sară totul în aer și să construim ceva sănătos, funcțional, nu cinic și fățarnic», m-a urmărit constant și ne-a urmărit în egală măsură. Știu că asta v-ați dorit și că ați vrut adevărul, cu nume, fapte și consecințe. Trebuie să recunosc că am făcut acea afirmație mai mult instinctiv, pentru că nici eu nu cunoșteam atunci adevărata amploare a proceselor din politica moldovenească”, scrie Filat în mesajul său public către cetățeni.
Potrivit lui, în perioada respectivă, în Republica Moldova era deja în derulare „un amplu proces de uzurpare a puterii”, a cărui dimensiune reală a devenit clară abia peste ani. „În realitate, în Republica Moldova era în derulare un amplu proces de uzurpare a puterii, a cărui dimensiune reală societatea urma să o înțeleagă abia peste ani. Demisiile guvernelor, deciziile Curții Constituționale, scindările dirijate ale partidelor, coruperea și șantajarea deputaților, reconfigurarea majorităților împotriva voinței poporului și instaurarea controlului asupra statului păreau atunci simple crize politice. Adevărul s-a conturat abia ulterior”, afirmă acesta.
Filat leagă direct „furtul miliardului” și dosarul său penal de acest proces. „«Furtul miliardului» și arestarea mea au fost părți ale acestui proces. În 2013, guvernul pe care îl conduceam a fost demis pentru a fi eliminat din procesul decizional. În 2015 au căzut guvernele Gaburici și Streleț. Nu era vorba de eșecuri, ci de o strategie de menținere a vidului de putere pentru consolidarea unui grup oligarhic. Guvernele nu cădeau pentru că eșuau, ci pentru că existau interese care aveau nevoie de instabilitate. Premierul Leancă nu este menționat, deoarece nu a reprezentat un guvern PLDM, ci unul controlat de Plahotniuc.”
El califică drept „moment decisiv” hotărârea Curții Constituționale prin care i s-a interzis desemnarea în funcția de prim-ministru, susținând că aceasta a făcut parte din mecanismul de capturare a statului. „Hotărârea Curții Constituționale prin care mi-a fost interzisă desemnarea în funcția de prim-ministru a fost un moment decisiv, care a eliminat liderul celui mai mare partid din alianță. Treptat, Curtea a devenit parte a mecanismului de capturare a statului. Au urmat scindările PL și PLDM, migrațiile dirijate ale deputaților, cumpărarea, șantajarea și recompensarea acestora. Sub masca «negocierilor parlamentare» s-a desfășurat, în realitate, golirea sistematică a opoziției.”
În mesaj, Filat readuce în discuție episodul votării Guvernului Filip „la miezul nopții”, pe care îl numește momentul în care „a devenit limpede” că statul ajunsese sub controlul unui singur om. „Totul a culminat cu instalarea Guvernului Filip «la miezul nopții», momentul în care a devenit limpede că statul ajunsese în mâinile unui singur om, Vladimir Plahotniuc. Frauda bancară nu poate fi separată de capturarea statului: nu a fost o eroare economică, ci o recompensă politică. Golirea rezervelor Băncii Naționale prin garanții de stat mascate a fost trofeul final al acestui proces.”
Fostul premier amintește că, în 2019, după schimbarea puterii, Parlamentul a recunoscut oficial capturarea statului și a inițiat o anchetă privind uzurparea puterii, însă procesul a fost oprit. „În 2019, după căderea regimului oligarhic, Parlamentul a recunoscut oficial capturarea statului și a inițiat o anchetă privind uzurparea puterii: cine a ordonat demisiile, cine a corupt deputații, cum a fost dirijată justiția și acoperită frauda bancară, cine a beneficiat de golirea rezervelor BNM. Ancheta a fost însă stopată, deși era singura cale instituțională de a documenta complet adevărul. Nici astăzi, deși Plahotniuc se află în custodia autorităților, nu i se impută infracțiunea de uzurpare a puterii, care nu se prescrie.”
În final, Filat formulează un apel direct către Parlament, Procurorul General și instituțiile statului, cerând reluarea investigațiilor privind capturarea statului și uzurparea puterii și avertizând că, în lipsa adevărului, scenariul s-ar putea repeta „sub alte nume”.
„Solicit Parlamentului să reia ancheta din 2019, Procurorului General să redeschidă dosarul uzurpării puterii, iar tuturor instituțiilor statului să aplice legea fără protecții politice. Cetățenilor le spun limpede: dreptatea nu cade din cer, se cere, se apără și se păstrează. Dacă adevărul va fi din nou ascuns, capturarea statului se va repeta sub alte nume. Uzurparea puterii nu se prescrie, iar dreptatea nu se negociază. Numai investigarea completă poate reda Republicii Moldova demnitatea și șansa unui viitor liber, democratic și prosper”, își încheie Filat mesajul public.