Guvernul de la Chişinău, invitat de CEDO să dea explicaţii de ce un un bărbat care şi-a agresat fizic soţia nu a fost pedepsit

Autor: , in Social / 12 februarie, 2018, 14:27

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a invitat Guvernul de la Chișinău să prezinte observații privind refuzul autorităților din țară de a-l pedepsi pe agresorul unei mame a trei copii, pe măsura faptelor.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Promo-LEX, Liuda Iachimovschi, mamă a trei copii, a fost agresată de către soţul ei în anul 2011, iar ca urmare a loviturilor primite, şi-a pierdut cunoştinţa. Pentru aceasta, însă, soțul a primit doar o amendă simbolică de 500 lei.

Deși soția a fost internată în spital pentru 10 zile, după loviturile primite de la soț, organele de urmărire penală au inițiat un dosar penal împotriva acesteia, fiind învinuită că i-a cauzat leziuni medii soțului, riscând până la 5 ani de închisoare.

Chiar dacă reclamanta nu a fost de acord cu faptul că agresorul a scăpat cu o simplă amendă, cererea ei ca bărbatul să fie tras la răspundere penală a fost respinsă. La fel, nici procuratura nu a dat curs plângerilor ei în acest sens.

Mai mult, autoritățile au refuzat să emită măsuri de protecție pentru ea și cei trei copii. În aceste condiții, victima nu a beneficiat de protecţie reală şi efectivă din partea autorităţilor, iaragresorul a rămas, practic, nepedepsit. Dimpotrivă, reclamanta a fost transformată din victimă în agresor.

În context, avocații Promo-LEX au depus o cerere la Curtea Europeană, care a fost acceptată spre examinare. Înainte ca să examineze fondul cauzei, Curtea a invitat Guvernul să prezinte explicații cu privire la aceste încălcări ale drepturilor Liudei Iachimovschi. Guvernul are la dispoziție trei luni pentru ca să prezinte explicațiile pe acest caz.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *