Ambasadorul Republicii Moldova: Sperăm să se accelereze proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău

Autor: , in Economic / 16 februarie, 2018, 11:36

În Republica Moldova activează peste 1.600 de firme româneşti, iar în anul centenarului sperăm că se vor accelera proiectele energetice, precum gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, a declarat joi Mihai Gribincea, ambasador al Republicii Moldova, într-o conferinţă prilejuită de listarea companiei Purcari pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„În ultimii ani, relaţiile dintre Republica Moldva şi România au fost marcate de o excelentă colaborare bilaterală în toate domeniile. Guvernul României a sprijinit constant şi dezinteresat Republica Moldova în promovarea reformelor interne şi în dificila misiune de consolidare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. De câţiva ani, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova şi ne dorim ca Bucureştiul să rămână în continuare în această postură”, a spus Gribincea.

Potrivit acestuia, volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări a depăşit un miliard de dolari SUA, în 2017.

„În Republica Moldova lucrează peste 1.670 de întreprinderi cu capital românesc. Republica Moldova este interesată de atragerea investiţiilor româneşti. Sperăm ca anul acesta, an centenar, proiectele energetice, în special gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, se vor realiza într-un ritm accelerat”, a precizat ambasadorul Republicii Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *