România rămâne primul partener economic al Republicii Moldova. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, ţara vecină este principala destinație pentru exportatorii moldoveni, astfel, în anul 2017, volumul exporturilor a urcat până la peste 600 milioane de dolari SUA sau aproximativ 25% din totalul exporturilor de mărfuri. De asemenea, tot mai multe companii româneşti îşi extind, în ultimii ani, activitatea peste Prut, iar volumul importului a ajuns, anul trecut, la valoare de 675 milioane de dolari SUA.

Datele Biroului Național de Statistică arată că în anul 2017 exporturile de mărfuri au totalizat 2 miliarde 425 milioane de dolari SUA, volum superior celui realizat în anul 2016 cu 18,6%.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat, anul trecut, 1 miliard 596 milioane de dolari SUA, cu 19,9% mai mult față de anul 2016, deținând o cotă de 65,8% în total exporturi (65,1% – în anul 2016).

Țările CSI au fost prezente în exporturile Republicii Moldova cu o pondere de 19,1%, ce corespunde unei valori de 462,9 milioane de dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au majorat cu 11,8%, comparativ cu anul 2016.

Conform BNM, principalul consumator al mărfurilor moldovenești este România. Astfel, circa 25% din totalul exporturilor moldovenești au ajuns, anul trecut, în țara vecină. A doua țară unde ajung cele mai multe mărfuri moldovenești este Federația Rusă, volumul exporturilor fiind anul trecut de 11%. În aceeași perioadă, în Italia au ajuns circa 9% din exporturile Republicii Moldova.

Și la capitolul import, România este principalul partener al Republicii Moldova. Anul trecut, țara vecină a vândut Moldovei mărfuri în valoare de aproximativ 675 milioane de dolari SUA, ceea ce reprezintă 14,4% din totalul importurilor din țara noastră.

Analiza evoluției importurilor pe țări în anul 2017 arată că Federația Rusă rămâne unul din partenerii principali ai țării noastre. Astfel, anul trecut, rușii ne-au vândut circa 12% din totalul importurilor. În același timp, Ucraina și China au deținut un procentaj de 11%.

În anul 2017 importurile de mărfuri au constituit 4 miliarde 831 milioane de dolari SUA, volum superior celui înregistrat în anul 2016 cu 20,2%.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here