Solicitantul uzbek de azil care a revendicat atentatul cu un camion, soldat cu cinci morţi, în aprilie 2017, la Stockholm, a dat asigurări în faţa Curţii că voia să se răzbune pe intervenţiile Suediei împotriva ”califatului”, omorând ”necredincioşi”, relatează AFP.

Rahmat Akilov este judecat pentru că a intrat cu viteză, cu un camion de livrări furat, pe o stradă pietonală şi comercială foarte frecventată din Stockholm, pe 7 aprilie 2017, la o oră de vârf.

Trei suedeze – inclusiv o fată în vârstă de 11 ani -, un britanic şi o belgiană au fost ucişi, iar alti zece trecători au fost răniţi.

Acest uzbek, în vârstă de 40 de ani, un muncitor în construcţii a cărui cerere de azil în Suedia a fost respinsă, a jurat credinţă Statului Islamic (SI), însă organizaţia jihadistă nu a revendicat atacul.

Marţi, Rahmat Akilor, purtând pantaloni verzi şi o haină groasă – a explicat, în rusă, în faţa completului, că a acţionat cu scopul de a vedea Suedia ”oprindu-şi participarea la lupta împotriva califatului şi să înceteze să-şi mai trimită soldaţii în zone de război”.

Parchetul consideră că audierea lui Akilov – care şi-a pregătit fapta timp de trei luni şi voia, aşa cum a spus marţi, ”să zdrobească necredincioşi” – urmează să permită să se înţeleagă mai bine ”procesul de radicalizare” islamistă a unor autori ”marginalizaţi într-o ţară străină”.

Planul lui Akilov ”se integrează într-un cadru mai larg” al terorismului jihadist, apreciază procurorul Hans Ihrman.

Potrivit avocatului său, acuzatul avea intenţia să moară în atentat – împuşcat de poliţie sau ucis de o bombă artizanală găsită în cabina camionului. Buteliile de gaz au luat foc, fără să explodeze.

Akilov intenţiona să ”combată inamicul (…) cu aceleaşi mijloace pe care le foloseşte el pentru a lupta împotriva noastră”, a declarat el în tribunal, cu o voce destul de slabă, dar sigură. ”În schimb, eu aş fi murit ca martir!”, a adăugat el.

Rahmat Akilov a fugit, dar a fost arestat câteva ore mai târziu. El şi-a recunoscut responsabilitatea de la primul interogatoriu şi a pledat vinovat încă din deschiderea procesului, pe 13 februarie.

Avocatul lui Akilov a dat asigurări că acesta ”intenţionează” să răspundă întrebărilor despre radicalizarea sa şi despre intenţiile sale.

Primele zile de audieri au fost cosacrate prezentării exacte a evenimentelor de către Ministerul Public.

Parchetul intenţionează să ceară condamnarea pe viaţă pentru act terorist şi tentativă de act terorist.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here