Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gămurari, anunță că formațiunea salută demisiile primarilor de Bălți și Chișinău și declară că liderul partidului, Vladimir Plahotniuc, a cerut o analiză detaliată privind așteptările locuitorilor acestor două orașe, după care se va decide dacă democrații vor avea propriul candidat sau îi vor oferi susținere primarului general interimar, Silvia Radu, în cadrul alegerilor locale anticipate, care ar urma să aibă loc în primăvara acestui an.

„PD apreciază demisia primarilor de Bălți și Chișinău, chiar dacă au venit cu întârziere, căci, cu regret, ambele municipii se confruntă cu haos și corupție, despre care s-au expus nu doar locuitorii municipiilor, dar și societatea civilă. Apreciem faptul că locuitorii acestor orașe vor avea posibilitatea să își aleagă un primar, care își va exercita funcția conform legii”, a transmis purtătorul de cuvânt al PDM.

Potrivit acestuia, liderul formațiunii a cerut „o analiză detaliată” privind așteptările locuitorilor celor două orașe, în special a celor din Chișinău, astfel încât PDM să își poată seta prioritățile pentru alegerile locale anticipate, care ar urma să aibă loc în luna mai curent.

Mai mult, Gămurari transmite că PDM „va face tot posibilul ca municipiul Chișinău să activeze în interesul locuitorilor, în contextul în care relațiile cu primarul interimar sunt corecte”. „Nu pot să spun dacă PDM o va susține pe Silvia Radu sau va avea propriul candidat. Nu pot să spun, nu pot nega sau confirma. Cert este că actualul primar a arătat situația reală și deplorabilă din mun. Chișinău”, a conchis purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gămurari.

Amintim că, săptămâna trecută primarul de Bălți, Renato Usatîi, a anunțat că demisionează. La câteva zile, și primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacăși-a anunțat demisia din funcție.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here