Partidul Democrat din Moldova (PDM) răsplătește donațiile la partid prin funcții publice, spune lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, după că miercuri, 21 februarie, au fost numiți doi noi șefi de Direcții în cadrul Primăriei. Sandu susține că cele două numiri au fost absolut ilegale, fără niciun fel de concurs și cu încălcarea competenței profesionale.

„Silvia Radu, primarul interimar expirat, aflată în funcție la limita legalității, numește absolut ilegal, fără niciun fel de concurs și cu încălcarea competenței, conducătorul întreprinderii Autosalubritate, implicat într-un accident rutier grav, soldat cu moartea unui copil de 12 ani. Cea de-a doua numire trezește, de asemenea, întrebări serioase – Vladimir Maiduc, fost șef al Direcției Investigații și Securitate Internă a MAI, a fost cel mai „darnic” sponsor al PD-ului (500 000 de lei). PD-ul răsplătește donațiile la partid prin funcții publice, astfel demonstrând că nu dă nici doi bani pe moralitate, integritate și cetățenii Chișinăului”, a reacționat Maia Sandu.

Potrivit acesteia, doar „eliberând Chișinăul, vom scăpa de aceste scheme și oameni toxici”.

Amintim că, doi șefi ale întreprinderilor muniicpale, Tudor Maniv și Eliferii Haruță, pleacă din funcție. Șefului de la Autosalubritate i-a expirat contractul de muncă, iar directorul de la Spații Verzi și-a dat demisia din postul pe care l-a deținut de mai bine de 10 ani.

Totodată, un fost angajat la ministerul de Interne, Vladimir Maiduc, a fost nimit șeful direcției Administrative, potrivit portalului anticorupție.md, care mai precizează că acesta a fost cel mai generos sponsor al PDM în 2016. Maiduc a declarant anterior presei că nu este prima dată când face donaţii pentru democrați, deoarece susţine acest partid.

În fruntea întreprinderii „Autosalubritate”, rămasă fără șef după ce acestuia i-a expirat contractul, a venit Eugeniu Axentiev. Acesta a fost desemnat în funcție pe o perioadă de 2 ani. El a fost pe timpuri șeful unui comisariat de poliție în Chișinău. Presa scrie că în 2001, Axentiev a lovit mortal cu mașina o fetiță de 12 ani, dar a reușit să evite pedeapsa.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •