Reprezentanții și susținătorii socialiștilor continuă atacurile la adresa unioniștilor din Republica Moldova. Aceștia ar fi distribuit, în ultimele zile, pliante cu mesaje denigratoare la adresa unioniștilor și a celor care au semnat declarații de unire cu România. Mai exact, socialiștii îi numesc pe cei care au votat aceste declarații „trădători de neam și țară”.

„Agitatorii lui Dodon distribuie prin porţile oamenilor obişnuitele materiale promoţionale ale Partidului Socialiştilor, unde mai nou anexează şi scrisori denigratoare la adresa celor care au votat simbolica Unire cu România”, a declarat vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu pe pagina sa de Facebook, adăugând şi o fotografie cu pliantul respectiv.

În context, liberalul îl numește pe șeful statului Igor Dodon „trădător de neam și țară”, argumentându-și poziția prin faptul că acesta a devenit „slugoiul Moscovei și al lui Plahotniuc”.

Până în prezent, circa 40 de sate din Republica Moldova au semnat declaraţii simbolice de unire cu România. De partea cealaltă, declarații simbolice împotriva unirii ar fi semnat peste 200 de primării.

Comentarii