(VIDEO) Formația DoReDoS va reprezenta țara noastră la Eurovision 2018

Autor: , in Cultură/Media / 25 februarie, 2018, 10:34

Trupa DoReDoS, cu piesa „My lucky day” va reprezenta Republica Moldova la Eurovision Song Contest 2018, care va avea loc la Lisabona, Portugalia. Piesa câștigătoare a fost desemnată sâmbătă seara, în cadrul finalei naționale Eurovision.

Piesa Lucky Day, scrisă de interpretul rus Filip Kirkorov, a acumulat cele mai multe voturi din partea publicului, dar și partea juriului.

În acest an 42 de țări vor concura la Lisabona pentru trofeul celui mai important concurs muzical din Europa. Republica Moldova va concura la Eurovision Song Contest 2018 în cea de-a doua semifinală.

În urma tragerii la sorți s-a stabilit că reprezentantul țării noastre va evolua pe scena de la Lisabona pe 10 mai.

Anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată la Eurovision de SunStroke Project, care a luat locul III, cel mai bun rezultat înregistrat până acum de țara noastră.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *