(VIDEO) Hocheiștii ruși au cântat imnul Rusiei peste imnul olimpic

Autor: , in Sport / 26 februarie, 2018, 15:15

Echipa masculină de hochei a Rusiei a intonat imnul propriei țări peste imnul olimpic, după ce au câștigat medaliile olimpice împotriva Germaniei.

Hocheiștii ruși au cântat imnul național după victoria obținută duminică, împotriva Germaniei la Jocurile Olimpice de Iarnă. Asta în pofida faptului că imnul Rusiei a fost interzis, ca pedeapsă pentru scandalul de doping care a implicat sportivi ruși.

Hocheiștii ruși, care au participat la Jocuri sub drapelul olimpic, au marcat în prelungiri, câștigând meciul împotriva Germaniei cu scorul de 4-3. Cel care a marcat al 4-lea gol a fost Kiril Kaprizov. Aceasta este considerată una dintre cele mai surprinzătoare finale din istoria competițiilor olimpice de hochei masculin.

Mai târziu, la ceremonia de înmânare a medaliilor, echipa câștigătoare a intonat imnul Rusiei peste imnul olimpic, deși autoritățile olimpice au interzis arborarea drapelului rus sau intonarea imnului național al Rusiei.

 

“Toți știu că noi nu suntem sportivi ai Rusiei – suntem ruși”, a declarat Ilia Kovalciuk pentru televiziunea rusească, conform USA Today.

Bogdan Kiselevici, jucătorul rus din apărare, povestea cum colegii săi de echipă pur și simplu au simțit că trebuie să facă ceva.

“Am cântat pentru că suntem ruși și pentru că, atunci când câștigi, îți cânți imnul țării tale” a spus Kiselevici. “Era în sufletele și în inimile noastre”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *