Putin ordonă o pauză umanitară în Ghouta de Est, Siria

Autor: , in Externe / 26 februarie, 2018, 17:15

Preşedintele rus Vladimir Putin ordonă o pauză umanitară în luptele din enclava Ghouta de Est, lângă Damasc, relatează BBC.

Armistiţiul urmează să fie implementat marţi şi prevede un ”coridor umanitar” care să permită plecarea civililor.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a făcut acest anunţ.

Pauza se va face zilnic, între orele locale 9.00 (şi ora Republicii Moldova) şi 14.00.

Enclava de lângă Damasc, aflată sub controlul rebelilor, este bombardată intensiv, de peste o săptămână, de Guvernul lui Bashar al-Assad, susţinut de liderul de la Kremlin.

Peste 540 de oameni au fost ucişi în aceste bombardamente, potrivit unor ONG-uri.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă o rezoluţie care impune un armistiţiu de 30 de zile în Siria, însă bombardamentele au continuat.

Rezoluţia reclamă ca ”toate părţile să înceteze ostilităţile fără întârziere”, livrarea unor ajutoare umanitare şi evacuări medicale.

Ghouta de Est este ultimul bastion rebel de la porţile Damascului şi este asediată din 2013 de către forţele siriene, susţinute de Rusia şi de miliţiile iraniene.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X