Principalii finanțatori ai Republicii Moldova lansează o Strategie de Cooperare

Autor: , in Fără categorie / 28 februarie, 2018, 15:48

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, statele membre ale UE și Elveția au prezentat astăzi Guvernului Strategia Comună de Cooperare pentru Dezvoltare (Documentul de Programare Comună). Documentul a fost transmis premierului Pavel Filip de către șeful delegației UE la Chișinău, Peter Michalko. Strategia Comună de Cooperare pentru Dezvoltare servește drept referință principală la planificarea asistenței care va fi acordată pe viitor Republicii Moldova de UE și oferă o perspectivă consolidată a priorităților de dezvoltare agreate între donatorii europeni.

„Strategia Comună de Cooperare reprezintă o radiografie a provocărilor și oportunităților cu care se confruntă Republica Moldova, iar noi suntem conștienți de responsabilitatea și atitudinea de care trebuie să dăm dovadă în îndeplinirea condiționalităților”, a accentuat Pavel Filip. Șeful Executivului a spus că acest document reconfirmă sprijinul UE în abordarea provocărilor-cheie, iar Guvernul va munci și mai mult pentru a oferi cetățenilor beneficii și rezultate vizibile.

La rândul său, șeful Delegației UE în Republica Moldova, ambasadorul Peter Michalko, a precizat că Documentul de Programare Comună reprezintă o viziune strategică pentru dezvoltarea de viitor și asigură transparența, predictibilitatea și vizibilitatea asistenței externe oferite Republicii Moldova de UE, statele membre ale UE și Elveția. Potrivit ambasadorului UE, acest document va contribui la consolidarea eforturilor pentru coordonarea și gestionarea mai eficientă a asistenței externe și va deveni un instrument util pentru a sprijini implementarea reformelor.

Strategia Comună reprezintă rezultatul muncii colective a Delegației UE în Republica Moldova, a Statelor Membre ale UE și a Elveției și este structurată în jurul a patru domenii largi de intervenție: dezvoltarea economică și oportunitățile de piață, inclusiv creșterea economică durabilă și incluzivă, protecția socială și sănătatea, consolidarea instituțiilor și buna guvernare, inclusiv statul de drept și securitatea, conectivitate, eficiență energetică, mediu și schimbări climatice, mobilitatea și contactele interumane, inclusiv sprijinul pentru obiectivele de referință privind liberalizarea vizelor și educația, formarea și cercetarea. Există, de asemenea, trei priorități transversale: societatea civilă, egalitatea de gen și comunicarea strategică.

În Republica Moldova sunt prezenți 18 donatori europeni care acordă majoritatea asistenței disponibile în țară. Actualmente, cu sprijinul UE în țara noastră sunt implementate 76 de programe cu un buget total de aproximativ 378,6 milioane de euro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *