Gazprom a sistat livrarea gazelor în Ucraina. Cum va fi afectată Republica Moldova de această decizie

Autor: , in Politic / 2 martie, 2018, 19:10

Moldovagaz anunţă că livrările de gaze naturale către consumatorii din Republica Moldova nu vor fi perturbate şi vor fi realizate în volume depline, conform contractului existent. Precizarea a fost făcut în condiţiile în care concernul rus Gazprom a rupt relaţiile contractuale cu „Naftogaz Ukrainî”.

Potrivit Moldovagaz, contractele de furnizare şi tranzitare a gazelor naturale prin teritoriul Republicii Moldova, semnate cu Gazprom, sunt valabile până la finele anului 2019.

În același timp, furnizorul anunță că nu a fost notificat de către Gazprom cu privire la eventuala sistare a furnizării gazelor naturale către Republica Moldova sau careva schimbări în contractul existent. Astfel, sistemul de gaze al Republicii Moldova funcționează în regim normal.

Livrările de gaz natural din Rusia către Ucraina ar fi trebui să fie reluate joi, în urma unei decizii luată de un tribunal în scopul de a pune capăt unui conflict de doi ani. Instanţa de arbitraj de la Stockholm a decis că Moscova trebuie să reia livrările de gaze naturale către Ucraina, întrerupte în urma anexării Crimeii de Rusia.

Cu toate acestea, Gazprom a refuzat să reia livrările, anunţând astăzi că a iniţiat procedura de anulare a contractelor de tranzit şi de cumpărare a gazelor naturale, semnate cu cu „Naftogaz Ukrainî”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X