Un tânăr de doar 31 de ani ar putea deveni prim-ministrul Italiei

Autor: , in Externe / 3 martie, 2018, 14:25

Luigi Di Maio, în vârstă de 31 de ani, ar putea deveni, duminica aceasta, noul prim-ministru al Italiei.

Di Maio este candidatul din partea Mişcării Cinci Stele, un partid populist, cu viziuni euro-sceptice.

Dacă acesta câştigă alegerile din duminica aceasta, în Europa va apărea un nou lider politic extrem de tânăr, după ce Austria l-a ales, anul trecut, pe Sebastian Kurz, tot de 31 de ani, pentru funcţia de cancelar.

Franţa şi-a ales şi ea un lider foarte tânăr, Emmanuel Macron având 39 de ani când a devenit preşedinte.

Di Maio a fost website designer, avocat şi jurnalist înainte de a deveni cel mai tânăr deputat al parlamentului italian din toate timpurile, la doar 26 de ani.

Dacă e să dăm crezare sondajelor de opinie, tânărul Di Maio are şanse mari la funcţia de prim-ministru al Italiei. Acesta este cel mai popular membru al Mişcării Cinci Stele şi se numără printre cei mai populari trei politicieni din Italia.

Partidul său a fost fondat în 2009, de Beppe Grillo, care era un comedian popular în Italia. Grillo se opune ideii de Uniune Europeană şi monedei euro, şi a venit cu ideea de a organiza un referendum, în care italienii să voteze dacă vor sau nu să rămână în UE.

Di Maio a preluat, însă, un ton mai calm, spunând că un astfel de referendum se va petrece doar în circumstanţe extreme.

Dacă, totuşi, referendumul ar avea loc şi Italia ar decide să se retragă din Uniunea Europeană, existenţa monedei euro ar fi pusă sub semnul întrebării.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X