(VIDEO) Atitudine de deputat: „Clovnule, agramatule, ieși afară”. Reacție nervoasă a lui Sergiu Sîrbu

Autor: , in Politic / 7 martie, 2018, 14:57

Ieșire nervoasă a deputatului Sergiu Sîrbu. Acesta l-a numit pe un activist civic „clovn și agramat”, cerându-i să părăsească un birou al Parlamentului unde avea loc o ședință a Comisiei Juridice.

Disputele au pornit pe marginea subiectului privind organizarea unui referendum republican de revocare a legii privind votul mixt. Reprezentanții grupului de inițiativă pentru declanșarea referendumului și-au manifestat temerile că membrii Comisiei vor influența prin avizul lor decizia Comisiei Electorale Centrale, care urmează să se expună asupra inițierii referendumului.

Membrii Comisiei, în marea lor parte reprezentanți ai Partidului Democrat, le-au cerut în repetate rânduri reprezentanților grupului de inițiativă să nu vorbească, reproșându-le că „nu au voie” să facă acest lucru.

În semn de protest față de atitudinea colegilor săi, deputatul PLDM Tudor Deliu a părăsit sala, iar apoi s-a stârnit un adevărat scandal.

Activistul civic Ștefan Gligor a declarat că avizul ar fi contrar prevederilor Constituției și că el ar putea fi folosit de CEC drept pretext pentru a refuza inițierea referendumului, numindu-l pe Sergiu Sîrbu „agramat juridic”/

„Auzi, clovnule, ieși afară! Agramatule, ieși afară! Clovnule ce ești tu”, a replicat deputatul Sergiu Sîrbu.

Comisia Electorală Centrală urmează să ia o decizie privind inițierea referendumului săptămâna viitoare. Comisia Juridică a Parlamentului va formula un aviz consultativ asupra acestui subiect, pe care-l va remite către CEC.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X