Mașina viitorului, în viziunea Volkswagen, nu are șofer, doar pasageri. Proprietarul va putea controla mașina prin comenzi vocale și mișcări ale mâinii.

De altfel, chiar și ușile vor putea fi deschise numai printr-un sistem de recunoaștere facială, scrie yoda.ro.

Potrivit Volkswagen, această mașină ar putea deveni realitate peste câțiva ani și vafi destinată familiilor.

Conceptul se numește I.D. Vizzion și este o mașină electrică, complet autonomă. De aceea, nu există pedale, volan și nici măcar un bord cu comenzi.

Mașina va adapta automat muzica, temperatura și lumina în funcție de preferință pasagerilor. Iar interiorul va fi foarte spațios. Pe drum, pasagerii se vor putea relaxa în scaunele confortabile sau vor putea lucra pe laptop.

Mașina autonomă va avea 300 de cai putere și va putea merge 665 km fără să aibă nevoie de încărcare.

Spre deosebire de mașinile cu pilot automat care există acum, care se încadrează la nivelul de autonomie 2 sau 3, această va fi de nivel 5. Adică nu va avea deloc nevoie de intervenție din partea unei persoane.

Pentru analizarea mediului din jur, mașina va folosi o combinație de camere video, senzori laser, senzori cu ultrasunete și senzori radar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here