Laptop-urile Apple au trecut prin multe faze în ultimii ani. Atenţia s-a depărtat în timp de la seria Macbook din plastic la seria MacBook Pro, în timp ce MacBook Air a fost înlocuit cu MacBook-ul de 12” cu design ultra-subţire. Se pare însă că anul 2018 ar putea fi cel în care MacBook Air ar putea reveni în atenţia publicului, cu un design actualizat şi cu un preţ mai mic, lucru care ar putea asigura o creştere de peste zece procente în vânzările de laptop-uri Apple.

Informaţiile despre un nou MacBook Air mai ieftin vin de la analistul KGI Securities Ming-Chi Kuo, o personalitate importantă pentru piaţa de zvonuri din jurul companiei Apple. Acesta are surse de informaţii la nivelul furnizorilor de componente ai companiei, acesta putând dezvălui astfel planurile companiei cu mult inainte de un eventual anunţ oficial.

Referitor la noul MacBook, Kuo spune că acesta va fi lansat în cel de-al doilea trimestru al lui 2018, cu un preţ mai mic decât cel de 999 dolari la care modelul actual de MacBook Air este momentan listat. Nu este clar în ce configuraţie hardware va fi acest nou model disponibil, sau dacă vorbim despre o simplă ieftinire a gamei de laptop-uri MacBook Air. Preţul mai mic ar asigura o creştere de 10-15% faţă de anul 2017 pentru vânzările de computere portabile Apple.

În acelaşi raport, Ming-Chi Kuo a afirmat şi că starea AirPods este „pozitivă” în piaţă, sugerând că publicul cumpără căştile wireless Apple, motiv pentru care Apple va aduce un model îmbunătăţit în cea de-a doua jumătate a anului. Totodată, vorbeşte despre noul iPhone cu ecran de 6,1”, care va folosi componente produse de compania Unimicron. În cele din urmă, Kuo menţionează că vânzările boxei HomePod sunt doar „mediocre”, însă acesta este momentan un produs nou, care nu pare să îşi fi atins adevăratul potenţial, multe funcţii fiind încă inaccesibile fără un update software.

Dacă acest zvon se adevereşte, acesta ar fi primul laptop Apple cu un preţ mai mic de 1.000 de dolari după eliminarea din ofertă a modelului MacBook Air cu ecran de 11”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here