Serviciul de transport public din Londra a interzis o campanie de publicitate care avea scopul de a atrage companii britanice în Franța după Brexit.

TFL (Transport pentru Londra) a interzis o campanie franceză de publicitate, care avea scopul să atragă companii din Marea Britanie în Normandia, pe motiv că ar putea cauza „controverse sau sensibilitate publică”, a declarat luni autoritatea de transport, potrivit Euronews.

Campania încearcă să îi convingă pe antreprenorii britanici să „lase fricile post-Brexit în urmă”.

Agenția de Dezvoltare a Normandiei, cea care stă în spatele campaniei, a publicat reclama într-un ziar fictiv, intitulat The Normandy Times.

„Dacă nu ați votat pentru Brexit sau dacă acesta nu este potrivit pentru afacerea dumneavoastră, de ce să nu votați cu picioarele și să vă deschideți un birou sau o linie de producere în Normandia?”, spune reclama.

Reclama conține, de asemenea, și secvențe de parodie, de exemplu „Se caută anteprenor la înălțime… Cineva alergic la tarifele, legislația și restricțiile post-Brexit”.

Totuși, TFL susține că reclamele conțin imagini sau mesaje care „ar putea cauza contoverse sau sensibilitate publică” și că „nu corespund în totalitate” cu regulamentul de publicitate al companiei de transport public.

Herve Morin, președintele regiunii Normandia, a venit cu o reacție la decizia celor de la TFL, pe care a postat-o pe rețelele de socializare, subliniind lipsa de umor a autorității de transport.

Morin a declarat pentru agenția de presă AFP că această campanie a fost refuzată de două ori, așa că au încercat să facă unele modificări.

„Le spunem companiilor engleze și britanice că „în Normandia există loc pentru voi”, a mai spus acesta.

În pofida interdicției stabilite de TFL, regiunea Normandia va trimite un autobuz, pe care este lipită reclama, să circule pe drumurile din orașele britanice, luna aceasta.

Regiunea nordică a Franței oferă scutiri de taxe și granturi de până la 100 000 de euro companiilor britanice care decid să se mute în Franța.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here