Unionismul nu mai e demult o temă de interes pentru clasa politică de la București. Nimeni nu mai câștigă voturi din tema unirii cu Moldova de peste Prut, ca în anii 90. Schimbarea s-a produs organic. Generația românilor unioniști ”cu sufletul” a cam dispărut, acum sunt la putere pragmaticii. Unirea e o treabă economic nerentabilă și geopolitic sinucigașă. România nu e Germania de vest, contextul istoric e cu totul altul, mult mai complicat, Rusia nu mai e în degringoladă ca în anii 90, dimpotrivă, joacă din nou cartea agresiv imperialistă, iar precedentul creat de invazia și ruperea Ucrainei e copleșitor.

De partea cealaltă a Prutului, aici în Republica Moldova (de aici scriu), lucrurile nu stau cu mult diferit când vorbim de unire, dar unele nuanțe sunt extrem de importante. Unioniștii declarați și dedicați sunt, raportat la totalul populației, ceva mai mulți și mai activi decât în România. Sondajele arată o oarecare revigorare a temei, iar cei ce se declară pentru unire au depășit 20 la sută (anul trecut erau sub). Dar nu există niciun partid unionist care să-i adune sub același steag.

Partidul Liberal, singurul declarat pentru unire din Parlamentul de la Chișinău, e în cădere liberă. Demisia lui Chirtoacă de la primăria Capitalei și anchetarea lui într-un dosar de corupție e doar ultimul act. PL începuse să decadă de câțiva ani, mai ales din cauza jocurilor politice dubioase ale liderului Mihai Ghimpu. Între timp a apărut PUN, sau Partidul Unității Naționale, dar nu se prea înghesuie nimeni să-l susțină. De ce? De ce nu le merge când îl au ca președinte de onoare pe Traian Băsescu, cândva extrem de popular printre moldovenii de peste Prut?

Fostul șef de stat de la București se agită destul de mult pe aici. Ține intruniri prin fief-urile unioniste, dă declarații în stilul agresiv care l-a consacrat, dar efectul nu-i grozav. PUN nu trece de unu la sută în sondaje. Mulți pun reticența unioniștilor față de PUN pe seama liderului său oficial, un politician vechi pe-aici, fost ministru cu ceva probleme de dosar, un anume Anatol Șalaru. E omul lui Plahotniuc, spun unii. Pe site-ul pe care-l patronează, deschide.md, oligarhul e susținut uneori pe față și niciodată criticat. Alții văd în el doar un alt demagog care a găsit în unionism o nișă bună de exploatat și de vândut mai departe. Cert e că agitația politică și presa PUN sunt încurajate și susținute discret, prin lideri de opinie plătiți de către Plahotniuc și imperiul său mediatic, iar asta deja spune aproape totul: unionismul e din nou monedă de schimb în jocul politic intern și teatru pentru naivi.

Interesant și revelator aici e faptul că mai mulți unioniști decât în partidele declarat unioniste, PL și PUN, vei găsi în Platforma Demnitate și Adevăr, condusă de Andrei Năstase, și în PAS-ul Maiei Sandu, cele două partide noi, lansate pe valul protestelor de acum doi ani și care n-au în programul oficial unirea cu România. Asta arată, după părerea mea, că pentru majoritatea moldovenilor, inclusiv pentru mare parte dintre unioniști, soluțiile la problemele țării sunt în altă parte. Că Bucureștiul a încetat să devină un reper și că unirea cu România nu mai e un panaceu. Cei mai mulți își văd viitorul, fie aici, între granițele țării, fie oriunde pe-afară, cu precădere în Uniunea Europeană. Pentru cei mai mulți, Bruxelles e acum mai aproape decât București, iar aderarea la UE pare mai fezabilă decât unirea cu România.

Am discutat cu tineri de pe aici, inclusiv cu hipsteri locali (da, există și sunt o specie ușor diferită de cea românească). Sunt conectați global, pentru ei unirea cu România e o chestie mai degrabă stranie: ”De ce în România și nu oriunde altundeva în lumea civilizată? Da, România e mai cool decât Republica Moldova, dar viitorul nostru trece pe lângă sau pe deasupra Bucureștiului.”

Și știți ce? Tinerii moldoveni de aici chiar se înțeleg bine cu tinerii ruși. Și unii și ceilalți se simt mai bine împreună decât părinții sau bunicii lor. Nu cară nicio moștenire dureroasă în spate, doar prezentul îi ustură și doar viitorul îi îngrijorează. Pe ei și pe votul lor nu se poate baza niciun demagog care vântură din nou flamura unionistă, iar ei sunt viitorul. Plahotniuc întreține cu bani și cu influența mediatică (are peste 60% din presa de aici) un teatru de umbre pentru nostalgici. Cu votul lor speră să bage PUN-ul lui Băsescu și Șalaru în Parlament pe locuri pe care, probabil, deja le-a cumpărat.

Pavel Lucescu