Maia Sandu: PAS este foarte aproape de a-l sprijini pe Andrei Năstase la alegerile pentru primăria Chișinău

Autor: , in Politic / 24 martie, 2018, 12:58

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă planifică să creeze un bloc comun cu Platforma DA pentru alegerile anticipate din municipiul Chișinău. Mai mult, Sandu a afirmat că PAS este foarte aproape de o decizie de a sprijini candidatura lui Andrei Năstase

Potrivit liderei PAS, Consiliul Național al formațiunii a avut discuții pe acest subiect, în cadrul cărora „s-a stabilit că e foarte important să păstrăm unitatea forțelor autentic proeuropene, antioligarhice”, atât în contextul alegerilor parlamentare, cât și pentru alegerile din municipiul Chișinău.

„Consiliul Politic a stabilit să urgentăm discuțiile pentru crearea blocului și suntem deschiși pentru următoarele zile să clarificăm toate lucrurile, astfel încât să anunțăm crearea blocurilor atât pentru alegerile parlamentare din acest an, cât și pe alegerile din municipiul Chișinău”, a declarat Maia Sandu.

Acesta mai anunță că au fost înregistrate progrese semnificative în discuțiile cu Platforma DA. „Credem că este foarte aproape acestă decizie comună”, a mai spus Sandu cu referire la susținerea care ar urma să fie acordată lui Andrei Năstase.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X