Republica Moldova este condusă de o clică, conectată cu lumea criminală fostă sovietică, cu o justiţie controlată politic. Apreciarea vine din partea lui Armand Goşu, istoric, expert în spaţiul post-sovietic.

Potrivit acestuia, intenţia României de a spori finanţarea în Republica Moldova este lăudabilă, dar nu schimbă deocamdată prea mult lucrurile în Moldova, deoarece România nu poate veni cu forţa să privatizeze în Republica Moldova.

„La Chişinău, Moldova e condusă de o clică rapace, conectată cu lumea criminală fostă sovietică, cu o justiţie controlată politic. Vă închipuiţi că un om de afaceri s-ar duce să facă o investiţie de 100.000 de euro în Moldova? El poate să piardă banii în câteva miimi de secundă, prin nişte hotărâri ale instanţelor date cu dedicaţie. Ei lucrează în stil mare în Moldova, ei spală miliarde din banii mafiei ruse. Din câteva semnături, ei au spălat vreo 20 şi ceva de miliarde. Credeţi că s-ar jena să fure banii unor investitori români?”, a declarat Armand Goşu, la stiricurate.ro.

Expertul este de părere că investitorii ar putea să fie interesaţi să pornească afaceri în Republica Moldova doar când „îşi fac curăţenie la ei acasă”.

„E grav ce se întâmplă acolo. Nu e doar o problemă de generaţie, cei care s-au născut în URSS, e mai mult decât atât. E o paradigmă de tip sovietic în care ei trăiesc în continuare. Trebuie cineva să vină şi să rupă dramatic acest cordon care îi leagă de trecut. Asta nu s-a întâmplat. Mă întreb, dacă ar exista perspectiva aderării la Uniunea Europeană, s-ar întâmpla? Ar fi o presiune aşa mare în societate? Mi-e teamă că cei care ar fi putut să pună presiune, cum a fost în Români, al începutul anilor 2000, oamenii ăia sunt deja în Italia, în Spania, la lucru. Tare mi-e teamă că, pe termen mediu, soarta Moldovei e nefericită”, a mai spus Armand Goşu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •