Bucureștiul a semnat declarația de unire a României cu Republica Moldova

Autor: , in Politic / 28 martie, 2018, 16:49

Grupurile politice din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au semnat, în mod simbolic, o declaraţie de unire a României cu Republica Moldova, a anunţat miercuri, înainte de şedinţă, consilierul PMB Lucian Iliescu, scrie News.ro.

„Municipiul Bucureşti susţine înfrăţirea imediată cu localităţile din Republica Moldova, care, în mod deschis şi asumat, şi-au exprimat sau îşi vor exprima dorinţa de unire cu patria mamă, România. Solicităm parlamentarilor Republicii Moldova şi României să emită o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, după care să elaboreze şi să adopte în regim de urgenţă un pachet de legi privind reunirea Basarabiei cu România. Dacă unirea noastră de azi e una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre unirea deplină. Prin prezenta declaraţie de unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu fraţii noştri de pretutindeni Centenarul Unirii”, a declarat Lucian Iliescu la începutul şedinţei CGMB, prezentând documentul.

În declaraţia semnată de consilieri este condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, care nu a făcut decât să anexeze Basarabia şi a dus la înfometare, deznaţionalizare, arestări şi deportări.

Iliescu a subliniat că, deşi documentul nu are valoare juridică, are o valoare morală.

„Ieri (marţi, n.r.) s-au împlinit 100 de ani de la semnarea, în Sfatul Ţării Republicii Moldova, a unirii Basarabiei cu România. Noi, consilierii generali, trebuie să ne asumăm o declaraţie de unire, un act ce nu are valoare juridică, dar are o valoare morală însemnată şi pentru românii noştri din Republica Moldova şi pentru noi, ca români, pentru întregirea ţării”, a spus Lucian Iliescu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X