Atac armat soldat cu 4 morţi, la o universitate turcă
Patru persoane au fost ucise joi în Universitatea Osmangazi, din provincia turcă Eskisehir, după ce un cercetător universitar a deschis focul asupra unor colegi din această instituţie de învăţământ, informează agenţia Anadolu, citată de Reuters.
Cel puţin patru persoane au murit, joi, în urma unui atac armat comis într-o universitate din oraşul turc Eskişehir, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Atacatorul ar fi unul dintre angajaţii universităţii, în funcţia de cercetător ştiinţific, şi a împuşcat mortal patru cadre didactice: decanul asistent, secretarul universităţii, un lector şi unul dintre profesori.
Rectorul universităţii, prof. dr. Hasan Gonen, a precizat că atacatorul a fost reţinut de către poliţişti. Motivele bărbatului sunt deocamdată necunoscute.
Incidentul a avut loc la Universitatea Osmangazi din Eskişehir, oraş localizat în nord-vestul Turciei.
Comentarii