Un europarlamentar belgian propune excluderea din PPE a partidului lui Viktor Orban

Autor: , in Externe / 11 aprilie, 2018, 15:38

Pascal Arimont, europarlamentar al Partidului Creştin-Social din Belgia, formaţiune afiliată Partidului Popular European (PPE), a propus, miercuri, excluderea din PPE a partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz, condus de Viktor Orban, relatează agenţia MTI.

Arimont a precizat că propunerea de exludere a Fidesz din PPE este motivată de acţiunile premierului Ungariei, Viktor Orban, a cărui comportament se încadrează ”sub normele acceptabile”.

Cu toate acestea, europarlamentarul a admis că sunt şanse minime ca propunerea sa să se concretizeze.

Europarlamentarul Partidului Creştin-Social din Belgia a afirmat că opiniile din PPE sunt împărţite, adăugând că majoritatea membrilor popularilor europeni cred că îl pot ţine pe Orban în frâu doar dacă acesta este parte a PPE.

Pascal Arimont

Arimont a declarat că recenta campanie electorală a lui Orban a fost caracterizată de mesaje ”anti-europene şi xenofobe”, insistând că este corect ca membrii PPE să se pronunţe pe marginea aparteneţei Fidesz la familia popularilor europeni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X