Atacantul-vedetă al clubului francez de fotbal Paris Saint-Germain, brazilianul Neymar, a declarat, marţi, că pe 17 mai va fi supus unui nou examen medical pentru evaluarea recuperării sale după o operaţie la piciorul drept, cu ocazia unui eveniment promoţional la Sao Paulo, informează AFP.

„Ultimul examen este pe 17 mai, dacă nu mă înşel, iar din acel moment voi vedea mai bine când voi fi declarat apt din nou de joc”, a spus atacantul, părând să excludă o revenire cu clubul parizian pentru finalul sezonului. El nu a precizat unde va avea loc acest examen medical, în Brazilia, unde a fost operat pe 3 martie, sau în Franţa.

Ultimul meci din campionatul francez al lui Paris Saint-Germain este programat pe 19 mai, la Caen. Însă vedeta braziliană nu îşi va asuma, probabil, niciun risc înaintea Cupei Mondiale din Rusia, care va debuta pe 14 iunie, scrie Agerpres.

„Aproape în fiecare zi vorbesc cu clubul (parizian), cu staff-ul”, a adăugat Neymar. Vinerea trecută, antrenorul Unai Emery, la Paris, spunea că starul brazilian este „aproape de o revenire”.

Neymar declarase recent, pentru Globo TV, că „mai lipseşte cam o lună” până să fie complet refăcut, la exact şase săptămâni de când a fost operat la piciorul drept după o accidentare

Una din marile favorite ale Cupei Mondiale 2018, care va avea loc în Rusia între 14 iunie şi 15 iulie, Brazilia mizează pe refacerea completă a lui Neymar, cel mai bun jucător al său.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here