Omul de afaceri Adrian Porumboiu, fostul proprietar al grupului Racova, care exploatează 35.000 de hectare în Vaslui, şi-a trims avocaţii să încerce să-i recupereze imperiul agricol, pe care l-a vândut în anul 2015 unei companii în spatele căreia stă oligarhul Vladimir Plahotniuc

„Adrian Porumboiu a vândut acţiunile în baza unui contract care nu a fost respectat. Acest contract prevedea ca domnul Porumboiu să fie eliberat de obligaţiile pe care le avea faţă de bănci, de executările silite, şi să-i fie vândute anumite bunuri, neesenţiale pentru activitatea agricolă – la un preţ stabilit. Adrian Porumboiu a semnat un contract, a predat nişte bunuri, iar pentru că nu i s-au îndeplinit condiţiile impuse cumpărătorului, vrea să rezoluţioneze (să desfiinţeze- n.red.) acest contract”, a spus Emil George Ioani, avocatul lui Adrian Porumboiu, citat de Ziarul Financiar.

Pentru a desfiinţa contractul de vânzare-cumpărare, Adrian Porumboiu a acţionat în instanţa compania Babylon Overseas din Emiratele Arabe Unite, acţionarul majoritar al grupului Racova, însă aceasta este de negăsit, potrivit avocatului Emil Geroge Ioani.

„Ca să ne dobândim acţiunile, trebuie să ne judecăm cu ei. Ca să ne judecăm cu ei, trebuie să-i cităm în Emiratele Arabe Unite, dar nu-i găsesc nici măcar autorităţile lor”, a spus avocatul lui Porumboiu.

Adrian Porumboiu a vândut în 2015 grupul Racova companiei cu acţionariat elveţian Delta Commodity & Financial Services, contra unei sume de 300 lei, în contextul în care grupul avea datorii de 205 mil. euro, potrivit lui Valeriu Cojocaru, actualul „manager de criză” al grupului Racova, un manager angajat de compania elveţiană Delta Commodity & Financial Services.

Ulterior, Delta Commodity & Financial Services a revândut grupul Racova societăţii Babylon Overseas, din Emiratele Arabe Unite, care deţin în prezent peste 80% acţionariatul companiei, potrivit lui Valeriu Cojocaru.

Nu se ştie însă cine sunt persoanele din spatele companiilor Delta Commodity & Financial Services sau Babylon Overseas.

Anterior, Adrian Porumboiu l-a acuzat pe președintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, că ar sta în spatele tranzacției.

De altfel, potrivit unei anchete a Jurnal de Chișinău, Delta Commodity & Financial Services a fost deschisă în 2008 la Geneva, cu scopul de a administra grupul de firme Trans-Oil, cea mai mare afacere cu cereale din Republica Moldova, gestionată de către milionarul moldo-ruso-american Vaja Jhashi, care are legături strânse şi cu liderul democrat Vlad Plahotniuc.

Jhashi apare în prezent în compania premierului Pavel Filip, pe care l-a însoțit în cadrul unei vizite în Emiratele Arabe Unite.

Vladimir Plahotniuc l-a acționat anterior în judecată pe Adrian Porumboiu, solicitând ca acesta să nu-i mai poată pronunța numele, dar a pierdut procesul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •