Armand Goșu: „Revoluția” de la Erevan va stârni frisoane și la Chișinău

Autor: , in Politic / 24 aprilie, 2018, 16:57

„Revoluția” de la Erevan, care a dus la demisia premierului Serj Sargsyan la doar 5 zile după învestire, va stârni frisoane nu doar în capitalele apropiate Baku și Tbilisi, dominate de regimuri autoritare sau oligarhice, ci și mai departe, la Chișinău și Kiev, unde nu peste multe luni vor avea loc alegeri. De această părere este analistul politic român Armand Goșu.

„”Revoluția” de la Erevan, indiferent de cum vor evolua lucrurile pe scena politică de aici, va stârni cu siguranță frisoane nu doar în capitalele apropiate Baku și Tbilisi, dominate de regimuri autoritare sau oligarhice, ci și mai departe, la Chișinău și Kiev, unde nu peste multe luni vor avea loc alegeri, și chiar la Moscova, alegerile locale de aici putând genera o nouă dinamică politică, într-o țară parcă blocată în mica glaciațiune a lui Putin”, se arată într-un comentariu publicat de Goșu pe ziare.com.

În opinia acestuia, alungarea de la putere a unui lider contestat, dar puternic, ce deține încă o majoritate confortabilă în Parlament și este șeful celui mai mare partid în țară, marchează o premieră în fostele republici sovietice. „Aici cei mai mulți șefi de stat pleacă de la putere cu picioarele înainte”, mai spune expertul român.

Goșu apreciază că, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, Moscova a repetat în Armenia greșelile din Georgia ale lui Șevarnadze și din Ucraina ale lui Ianukovici. „Kremlinul a pariat totul pe lideri corupți care disprețuiesc democrația. Prin reprezentanțele diplomatice nici măcar n-a menținut contacte cu partidele și liderii opoziției politice din țările respective, privindu-i constant cu ostilitate și împingându-i pe poziții adverse”, opinează analistul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X