Octavian Țîcu// Ce votăm pe 20 mai?

Octavian Țîcu

M-am ofticat cât n-am scris trei luni. Adică am scris, chiar lucruri care vor transcende în timp și în memorie această improvizație de țară: șase volume de Istorie Ilustrată a României și R. Moldova, care au fost adunate de Grupul Editorial Litera în Marea Istorie Ilustrată a României și R. Moldova, sub îngrijirea lui Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române; am terminat în sfârșit Homo Moldovanus Sovietic, care în câteva săptămâni va apărea la Editura Arc; și sunt în proces de finalizare a lucrării Istoria Românilor de la Est de Prut, care va apărea spre toamnă, tot la Editura Litera.

Mă tem numai că degeaba scriu, pentru că în curând nu voi mai avea pentru cine. Acum două zile am fost la o întâlnire cu elevii claselor 10 de la Liceul „Nicolae Iorga” din Chișinău, organizată la Centrul Academic Internațional „M. Eminescu”. Copii frumoși și deștepți, doar că, din cei patruzeci câți erau, majoritatea nu-și văd viitorul în această țară și visează să plece cât mai repede în Europa, chiar imediat după liceu. Dacă cu Voronin și progenitura lui Dodon lucrurile sunt clare, atunci mai greu cu plahotniucii, canzii, lupii, diacovii, leancii și alte putori „proeuropene”, care chipurile ne duc pe calea integrării azurii , dar din cauza cărora lumea pleacă pe un capăt din R. Moldova, pentru că nu mai văd aici niciun viitor. Mă întreb cât trebuie să mai dureze guvernarea lor ca să înțelegem acest lucru?

Dar până ajunge la acești indivizi mesajul, dacă ajunge în general, avem cu toții de dat două examene electorale, care ne pot ajuta să scăpăm de ei: alegerile locale din mai și cele parlamentare din toamnă. Doar că pentru asta trebuie să lămurim niște lucruri, care cu siguranță nu vor plăcea la mulți, dar eu nu scriu pentru ca aceștia să se simtă bine, ci pentru că îmi pasă de oamenii acestei țări.

Îmbârligăturile lui Plahotniuc
Liderul pedist a rezolvat „spectaculos” problema primarilor moldoveni. Pe unul l-a alungat la Moscova (Usatîi), pe altul la băgat în arest la domiciliu (Chirtoacă) și a pus în locul său propria „fufă” (alias Silvia Radu), iar pe altul (Șor) l-a lăsat în funcție fără grijă și acum umple Chișinăul cu pozele sale. De ce asemenea standarde duble? Usatîi încurcă lui Dodon, dar Dodon îi trebuie lui Plahotniuc. Usatîi e bandit de calibru, de care Plahotniuc se teme, iar Moscova îl ține la sân, pentru ca, la momentul oportun, să-l proiecteze în R. Moldova. Poate în locul lui Dodon, poate în locul lui Plahotniuc.

În plus, lui Plahotniuc îi trebuie doar Dodon, gălăgios și anti-occidental, ca el să pară băiatul bun pentru viitorul european al R. Moldova. Șor tot îi trebuie lui Plahotniuc, că au furat împreună, în plus are partid și poate rupe voturi de la opoziție, iar la alegerile locale, și de la socialiști, ca nu cumva Ceban să câștige din primul tur. Iar dacă Șor intră cu noroc și puțin ajutor în parlament, îl poate ajuta cu multe pe Plahotniuc în încheierea alianțelor.

Între timp, Usatîi și Chirtoacă au stricat planurile lui Plahotniuc de a se pregăti liniștit pentru a ne fura voturile din toamnă, și-au dat demisia și au obligat puterea să organizeze alegeri. Într-un mod curios, dar cel care a forțat mâna puterii de a face aceste alegeri a fost Andrei Năstase, care primul și-a anunțat candidatura, a agitat opinia publică în acest sens și a cerut să fie respectată legislația cu privire la alegerile locale. Pentru că altfel, guvernarea ar fi inventat cu siguranță, prin „magia” Parlamentului sau Curții Constituționale, vreun motiv ca aceste alegeri să nu se țină în mai. Așa cum a fost și în alte cazuri, cu numirea guvernului, alegerea lui Dodon și alte fantasmagorii. Planul lui Plahotniuc era ca prin „fufă” să curețe totalmente primăria de elementele „nesigure”, să-și pună bandițeii lui peste tot, iar, după ce ne încalecă la toamnă, să rezolve la anul și problema Chișinăului, dar deja cu băieții lui acolo. Acum lucrurile s-au complicat, tocmai de aceea puterea a procedat la îmbârligarea alegătorului chișinăuean, dând drumul la mai multe fumigene.

Mulți, dar puțini
Fără îndoial, miza pentru alegerile din Chișinău este uriașă. Transnistria e pierdută, la Comrat stă filorusa Vlah, la Bălți nu se știe, dar moștenirea lui Usatîi nu ne lasă mari speranțe – prin urmare, Chișinăul e ultimul bastion. Și pentru o parte (de stânga, filorusă) și pentru alta (puterea „proeuropeană”), și pentru a treia (opoziția). Dacă va câștiga opoziția, aceasta va fi prima fisură în edificiul oligarhic și o premisă serioasă de încurajare pentru ca opoziția unită să asalteze alegerile parlamentare din toamnă, pentru a demonta actuala conducere.

Asta înțelege Plahotniuc și anturajul său. Prin urmare, a elaborat câteva scenarii. Din multitudinea candidaților înscriși în cursa pentru Chișinău, contează de fapt trei: Ion Ceban, candidatul socialiștilor, Silvia Radu, „candidatul independent” al lui Plahotniuc și Andrei Năstase. Restul sunt elemente de decor, care au misiuni de îndeplinit, orgolii de reparat și imagine de bifat. Scenariul ideal pentru Plahotniuc este ca în turul doi de alegeri să iasă Ion Ceban și Silvia Radu, pentru că atunci, noi ca proștii, la fel ca și altă dată cu Dorin Chirtoacă, vom merge s-o alegem pe „fufă” că-i mai bună decât „ciobanu”.

Pentru asta însă puterea va trebui să falsifice masiv voturile, pentru că Silvia Radu, la alegerile locale trecute, a luat vreo 2 mii de voturi, iar mai multe n-are de unde. Iar pentru a ușura falsificarea voturilor, au fost inventați mai mulți candidați de umplutură (gen Codreanu 1, Codreanu 2, Apostolova, etc), care vor trebui să fărâmițeze votul lui Andrei Năstase și s-o facă pe Silvia Radu câștigătoare, la mustață și cu un pic mai mult, pentru un loc în marea finală. Tare primitiv scenariul ăsta, grețos, da’ ce contează? Important e să meargă.

Al doilea scenariu este să cedeze primăria socialiștilor, doar să nu câștige Andrei Năstase, așa cum l-au făcut și pe Dodon președinte împotriva Maiei Sandu. În primul rând, pentru că o asemenea victorie a socialiștilor ar isteriza la maxim occidentalii, care, un pic amenințați cu repetarea scenariului și alegerile din toamnă, vor dori să-l sprijine cu toate forțele pe Plahotniuc ca o soluție de salvare a „cursului european”. Fie el ipocrit și declarativ. În al doilea rând, pentru că are ocazia să controleze primăria, prin instrumentalizarea unor dosare în care sunt implicați consilierii socialiști și chiar Ceban. Există și riscuri pentru Plahotniuc în acest caz. Credibilitatea sa în fața europenilor, dar mai ales a americanilor, va fi egală cu zero, și ce pot face americanii când vor să schimbe guvernările deja știm.

O perioadă de timp, Plahotniuc a putut salva aparențele: a cochetat cu europenii, pe care i-a convins că este profund pro-european și că în absența lui va fi un haos total în țară, că rușii vor fi a doua zi la Prut, că dacă vine Dodon (pe care Plahotniuc îl controlează și îl manipulează cum vrea) ne va duce în uniunea euro-asiatică; în același timp i-a putut convinge pe ruși că le este fidel, oferindu-le miliardul europenilor, aeroportul și pe Dodon președinte; pe români i-a zăpăcit, sprijinind unionismul, care se poate aduna nestingherit la Palatul Național și dezbate problema reunificării cu România, unioniștii pot defila masiv pe bulevardul Ștefan cel Mare, fără opoziție și constrângere, lansând slogane pan-românești, semnează declarații de Unire și inițiază referendumuri dacă vrem sau nu să ne unim cu România. În realitate, acest joc de-a șoarecele și pisica, în care noi și restul celor enumerați mai sus (europeni, ruși sau români) suntem evident rozătoare, nu are decât un singur scop și o singură finalitate – menținerea acestui grup mafiot și oligarhic la putere, adică supraviețuirea lui Plahotniuc.

Capcanele unionismului
Și pentru că am vorbit de unionism, să lămurim câteva lucruri, pentru ca alții să nu facă bale aiurea. Unionismul este la fel de firesc în acest spațiu ca identitatea românească, el este forma primară și fundamentală a identității statale a Republicii Moldova, ancorat și legitimat chiar de Declarația noastră de Independență. Am citit și văzut cățăleala între Traian Băsescu și Dan Dungaciu, care s-au acuzat unul pe altul că sunt scule în buzunarul unuia sau altuia. Dungaciu n-are, desigur, dreptate. Sau, mai degrabă, are dreptate pe jumătate. Lui Plahotniuc îi convin unioniștii prin mesajul lor detașat de realitățile moldovenești, care îl ajută să ia voturi de la Maia Sandu și Andrei Năstase, care deplasează accentele de la problema guvernării în spațiul public al confruntării între Dodon „statalistul” și unioniștii „anti-stataliști”. Dar schema cu Traian Băsescu în „buzunarul” lui Plahotniuc este utopică și lipsită de sens. Admirabil acest efort al președintelui Băsescu de a uni segmentul unionist și de a anima spiritul de reunificare în anul Centenarului. Fără doar și poate, românii din Republica Moldova au nevoie de așa ceva. Dar cea mai mare greșeală la ora actuală este că Trăian Băsescu dezbină, poate fără să vrea și din intenții nobile, majoritatea românească a R. Moldova, lovește în partidele europene, în Maia Sandu și Andrei Năstase, iar prin asta face plenar jocul puterii și al lui Plahotniuc.

Ce trebuie să înțeleagă președintele Traian Băsescu în R. Moldova sunt trei lucruri, uneori diferite, legate de unire, unioniști și partidele unioniste. Există ideea Unirii, una perenă și sacro-sanctă, urmărită de la voievozii medievali, la cărturari, pașoptiști, Cuza Vodă, regii României, Brătienii, generația 1918 sau mareșalul Antonescu. Există unioniștii, care în R. Moldova sunt în majoritatea partidelor politice și în afara lor, dar care, actualmente, văd românismul diferit, așa cum de secole l-au văzut muntenii, moldovenii sau ardelenii, când au trăit în state separate. Și există partidele unioniste, unele integre, altele mai puțin integre, cu lideri și oameni care n-au avut uneori nimic de-a face cu unionismului, care n-au arătat prin guvernare că unioniștii ar fi diferiți, ci sunt la fel de corupți și mincinoși. Prin urmare, dacă se revendică de la o platformă unionistă și europeană, Traian Băsescu trebuie să vadă un aliat în partidele europene autentice și să colaboreze cu ele pentru viitoarea campanie electorală, pentru preluarea puterii și aducerea R. Moldova mai aproape de România.

Ce semănăm în mai, vom culege la toamnă
Părerea mea este că Traian Băsescu joacă peste capul lui Plahotniuc, mult mai sus, poate prin complicitatea serviciilor secrete române și cu girul Occidentului, care au asupra lui Plahotniuc mai multe pârghii de influență care fac unionismul în R. Moldova permisibil. Poate nu ne poate spune multe și lucrurile vor deveni mai clare pe parcurs, dar ce știu cu siguranță este faptul că Maia Sandu și Andrei Năstase sunt români, la fel ca majoritatea membrilor acestor partide de opoziție care vor să dea jos un regim oligarhic și corupt. Iar Unirea Republicii Moldova cu România se poate face doar în trei feluri, după cum ne arată istoria. În urma unui cataclism general european, care să schimbe contextul regional și să permită reunificarea. Ca rezultat al unui referendum (plebiscit) popular sau în urma unui vot al parlamentului, cum a fost la 1918.

Doamne ferește de primul scenariu, care înseamnă un război, cu toate că, după felul cum se desfășoară lucrurile în Siria și Ucraina, nimic nu este imposibil. În restul ambelor cazuri de procedură democratică, unioniștii vor trebui să aibă în politica moldovenească partide politice cu adevărat pro-europene și pro-românești, cu care să poate realiza dezideratul de reîntregire, așa cum s-a făcut în anul 1918 cu înțelegerea dintre Blocul Moldovenesc și Fracțiunea Țărănistă. Și atunci unioniștii vor trebui să se întrebe, cu cine vor să facă acest lucru – cu oligarhia lui Plahotniuc sau cu alianța proeuropeană a Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase?

Share this...

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin