imagine simbol

Asociațiile de moldoveni de peste hotare solicită guvernării să modifice legislația, pentru ca cetățenii Republicii Moldova aflați în afara țării să poată vota în cadrul alegerilor parlamentare din această toamnă și în baza buletinului de identitate.

Moldovenii de peste hotare se simt discriminați de faptul că, în prezent, le este permis să voteze doar în baza pașaportului. Ei invocă în acest sens faptul că „în Hotărârea nr. 15 din 27 mai 2014, fără a specifica dacă votarea are loc în țară sau în afara țării Curtea Constituțională a statuat că „votarea este posibilă doar în baza: buletinului de identitate; buletinului de identitate provizoriu; pașaportului pentru intrare-ieșire din țară; livretului de marinar; legitimației de serviciu pentru militarii în termen sau livretului eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă)”.

„În sprijinul dreptului alegătorilor din diasporă de a vota și în baza buletinului de identitate / pașaportului, poate servi și practica internațională. În țări precum Belgia, Austria, Spania, Suedia, Slovenia, Olanda, Lituania, Letonia, Ungaria, Georgia, Cehia, Croația, Coreea, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, alegătorii pot vota atât cu pașaportul, cât și cu buletinul/cartea de identitate (identity card)”, se arată într-un apel adresa guvernării, semnat de mai mulți moldoveni aflați peste hotare.

În aceste condiții, ei solicită Parlamentului „emiterea în regim de urgență a avizului consultativ în privința aplicării corecte a art. 58 alin. (3) din Codul Electoral în partea ce ține de dreptul alegătorilor ce votează în secțiile de votare constituite peste hotarele Republicii Moldova, de a vota atât cu pașaportul pentru intrare-ieșire din țară, cât și cu buletinul de identitate”, iar ulterior și Comisia Electorală Centrală să facă modificările de rigoare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here