În ultimii patru ani, circa 302 mii de moldoveni, deținători de pașapoarte biometrice, au părăsit țara și nu s-au mai întors, conform datelor oferite de poliția de frontieră.

Sunt patru ani de când Republica Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize cu țările Uniunii Europene, timp în care 1.469.917 de cetăţeni moldoveni s-au bucurat de această facilitate. Din numărul total au revenit în țară 1.168.079 moldoveni, ceea ce constituie 79,5%.

Cei mai mulţi dintre cetățenii Republicii Moldova au ales să treacă frontiera prin punctul de trecere Leușeni – Albița, poliţiştii de frontieră înregistrând 562.076 de persoane, fiind urmat de Aeroportul Internațional Chișinău prin care au plecat spre UE 273.300 deţinători de paşapoarte biometrice.

Alţi 256.307 de moldoveni au mers în comunitatea europeană prin punctul de trecere Cahul-Oancea, iar 217.896 de cetățeni ai Republicii Moldova au preferat punctul de trecere Sculeni-Sculeni.

În celelalte puncte de trecere au fost consemnate următoarele date privind traversarea cetățenilor moldoveni în baza pașapoartelor biometrice:
Punctul de trecere a frontierei Costești – Stânca – 78.941 persoane;
Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești – Galați – 54.953 persoane;
Punctul de trecere a frontierei Ungheni – Iași – 14.604 persoane;
Punctul de trecere a frontierei Lipcani – Rădăuți Prut– 11.840 persoane.

Potrivit datelor oficiale ale Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX), din momentul liberalizării regimului de vize cu UE (28 aprilie 2014 – 31 decembrie 2017), nu a fost permisă intrarea în statele membre ale UE la 14.019 de cetăţeni moldoveni. Motivul principal îl constituie neîntrunirea condițiilor de intrare, insuficienţa mijloacelor financiare şi depăşirea termenului legal de şedere în statele membre.

Amintim că de anularea vizelor pentru călătoriile de scurtă durată în spaţiul Schengen se bucură cetăţenii moldoveni, posesori ai paşaportului biometric.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here