Parlamentul acuză Centrul pentru Jurnalism Independent și organizația FHI 360 că manipulează opinia publică, într-un spot.

Reprezentanții Parlamentului se arată deranjați de fraza „în Parlament jurnaliștii nu prea intră de acum” din spotul elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent și FHI 360 cu suportul financiar al USAID și difuzat la mai multe posturi de televiziune cu sloganul „Accesul la informație este garantat prin lege! Nu accepta încălcarea acestui drept”.

Secretariatul Parlamentului subliniază că numai anul trecut au fost eliberate 368 de legitimații de presă, care asigură accesul jurnaliștilor în Parlament. Conform statisticii, pentru anul trecut, au fost difuzate de 5 ori mai multe comunicate și anunțuri de presă decât anul trecut, au fost editate cca 10 mii GB de foto și 3 mii GB de produs video. După implementarea cu succes a transmisiunilor live din sala de plen, din 2017 sunt asigurate transmisiunile live din Sala de presă și Sala Europei, inclusiv ședințele Parlamentului, ședințele de lucru și dezbaterile publice din Sala Europei, toate declarațiile de presă ale deputaților și conferințele de presă, organizate în sediul Parlamentului. Totodată, în Parlament, funcționează sistemul electronic e-Petiții, elaborat cu suportul PNUD Moldova, care monitorizează procesele de gestionare a petițiilor, asigurând accesul la informație în termenii stabiliți de lege pentru toți locuitorii Republicii Moldova. Anul trecut au fost înregistrate peste 3700 de petiții și adresări verbale.

În iunie 2017, cu suportul Proiectului Comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova”, Președintele Parlamentului a creat grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media. În acest grup, voluntar, s-au înscris experți, jurnaliști și ONG-uri media, iar două proiecte cadru elaborate în cadrul grupului, au fost promovate în Parlament, conform angajamentelor asumate de Andrian Candu la momentul constituirii platformei.

De asemenea, pentru facilitarea muncii jurnaliștilor, a fost publicat Ghidul pentru jurnaliștii parlamentari. Acest material a fost realizat pentru a oferi suport jurnaliștilor în activitatea lor și creșterea transparenței instituției prin prezentarea mecanismelor de comunicare, a facilităților pentru presă și a datelor de contact ale persoanelor autorizate să ofere informații.

Astfel, Secretariatul Parlamentului regretă admiterea frazei în spotul video, „despre pretinsele interdicții de acces în Parlament”.

„Suntem ferm convinși că Centrul pentru Jurnalism Independent, reprezentat în grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media, întrunit pe platformă parlamentară, precum și respectabila organizație FHI360, nu au admis dezinformarea locuitorilor Republicii Moldova cu rea-intenție. Vă asigurăm că prin această sesizare nu admitem că denaturarea informației și abordarea tendențioasă din spot, ar avea vreo legătură cu politica editorială a posturilor TV8 și Jurnal TV, care îl difuzează în ore de maximă audiență și care sunt poziționate ca nefiind angajate politic. De asemenea, excludem orice legătură între informația falsă din spot și contextul de propaganda, dezinformare externă și evenimentele politice interne din acest an”, se arată în comunicatul remis de Parlament.

Prin acest demers public, reprezentanții Secretariatului Legislativului solicită aducerea materialului în conformitate cu dreptul cetățenilor la informare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here