Un nou focar de Ebola s-a declanşat în nord-vestul Republicii Democrate Congo.

Există două cazuri confirmate ale bolii şi 17 morţi, conform Ministerului Sănătăţii, anunță BBC.

Cazurile au apărut în oraşul Bikoro la un an după ce o situaţie asemănătoare a cauzat moartea a patru oameni.

Epidemia a fost declarată oficial după ce rezultatele unor analize au confirmat cele două cazuri de Ebola, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Prioritatea noastră este să ajungem la Bikoro pentru a putea coopera cu guvernul”, a declarat Peter Salama de la OMS.

„Cooperarea cu partenerii şi răspunsul imediat şi coordonat vor fi esenţiale pentru a lupta cu această boală”, a adăugat el.

OMS a precizat că a disponibilizat un milion de dolari dintr-un fond de urgenţă pentru situaţia din Congo şi că a trimis peste 50 de experţi pentru a coopera cu autorităţile.

În 2014, peste 11.000 de persoane au murit din cauza bolii în Guinea, Sierra Leone şi Liberia.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here