Casa secretarului general al Partidului Democrat, Constantin Botnari, mai cunoscut drept „Borsetka” lui Plahotniuc, este păzită non-stop de un echipaj al poliției, susține deputata PLDM Maria Ciobanu.

Ea a solicitat joi, în plenul Parlamentului, explicații de la ministrul de Interne Alexandru Jizdan, mai ales că acest echipaj de polițe ar intimida cetățenii care trec prin zonă.

„În timp ce orașul se sufocă de ambuteiaje nedirijate în orele de vârf, mulți dintre dumneavoastră ați sesizat că o patrulă mobilă a Inspectoratului Național de Patrulare, formată din 2 inspectori, plătiți din bani publici, veghează non-stop calea de acces către casa lui Constantin Botnari, secretarul general al PD, la intrarea în zona de lux Poiana Domnească. Aceștia duc evidența tuturor mijloacelor de transport care se îndreaptă în direcția cartierului acestuia, stopează și chestionează cetățenii asupra scopului și adresei la care merg.
În acest sens, aș dori să ne spună domnul ministru, ce obiect atât de valoros, au de păzit acei polițiști și din ce motiv un echipaj al poliției stă în serviciul unui individ care cel puțin nu are nici o funcție de demnitate publică și nici nu s-a manifestat prin merite deosebite față de stat, dimpotrivă, parazitează din umbră pe spatele cetățenilor Republicii Moldova”.

Despre casa de lux a lui Constantin Botnari, situată lângă Durlești, presa a scris că este construită după modelul Casei Albe de la Washington. Pe lângă terenul de circa 21 de ari, declarat în acte, Botnari a îngrădit ilegal și 40 de ari de pădure.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here