Echipa naţională de fotbal a României a învins reprezentativa Finlandei cu scorul de 2-0 (1-0), într-un meci amical desfăşurat marţi seara, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, şi care a marcat retragerea din activitate a portarului Bogdan Lobonţ.

Tricolorii i-au oferit lui Lobonţ o victorie, prin golurile marcate de Cristian Manea (37) şi Ciprian Deac (61).

Mitriţă (35) nu a reuşit să îl învingă din unghi pe Hradecky, la o ocazie foarte bună, dar apoi a avut o contribuţie majoră la deschiderea scorului, mingea respinsă de Hradecky la şutul său (37), fiind reluată în plasă de fundaşul Manea, la prima sa reuşită sub tricolor.

În partea secundă, România s-a desprins prin golul marcat de Deac (care a înscris şi la meciul cu Chile), în min. 61, după o fază la care au contribuit Băluţă, Manea şi Mitriţă.

Tricolorii şi-au creat şi alte ocazii bune de gol, însă nu au mai reuşit să înscrie. Puşcaş (66) a tras din unghi, dar Hradecky a respins în corner, Man (72) a reuşit o cursă frumoasă, dar a şutat pe lângă poartă. Puşcaş a avut o nouă situaţie, însă Hradecky a respins din nou (75), remarcându-se şi la mingea expediată de Chipciu (77). Un şut superb a trimis şi Bancu (83), de la circa 35 de metri, mingea ştergând transversala.

Finlandezii au pus presiune în ultima parte a jocului, dar Tătăruşanu a fost la post la şutul lui Lod (68) de la distanţă, Vaisanen (87) a reluat peste poartă din mijlocul careului, iar Lobonţ a prins (90+2) mingea reluată din întoarcere de Karjalainen.

Lobonţ, care nu mai jucase în naţională din 2013, a intrat pe teren în minutul 87 în locul lui Tătăruşanu şi a bifat selecţia sa cu numărul 86 şi ultima.

România a câştigat toate cele patru meciuri amicale disputate în acest an, 2-1 cu Israelul în deplasare, 1-0 cu Suedia la Craiova, 3-2 cu Chile în Austria şi 2-0 cu Finlanda la Ploieşti.

Următorul meci al naţionalei antrenate de Cosmin Contra va fi cu Muntenegru, pe 7 septembrie, pe teren propriu, la debutul în Liga Naţiunilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here