Președintele Statelor Unite Donald Trump a fost nominalizat la premiul Nobel pentru Pace, pentru munca sa în atingerea unui acord cu Coreea de Nord, în vederea denuclearizării totale a peninsulei coreene.

Potrivit Bloomberg, candidatura liderului SUA a fost înaintată de doi membri ai Partidului Progresului din Norvegia, care se află acum la conducerea țării.

Deoarece termenul-limită pentru nominalizările de anul acesta a fost ianuarie 2018, Trump ar putea fi eligibil pentru premiul din 2019.

Liderul american a mai fost înaintat pentru acest premiu în 2016 și 2017.

Nominalizările pentru cel mai râvnit premiu din lume pot fi făcute de legislatori, academicieni și cercetătorii din întreaga lume.

Comitetul Nobel din Oslo primește, anual, sute de nominalizări.

Printre foștii candidați s-au numărat și Vladimir Putin și Fidel Castro. Anul acesta au fost nominalizate 330 de persoane, număr record.