Cred că orice om cât de cât școlit a citit povestea Micul Prinț de Antoine de Saint Exupéry. De la apariția ei, în 1943, și până astăzi, cartea a fost tradusă în peste 250 de limbi și dialecte, fiind vândută în aproximativ 140 de milioane de exemplare și votată ca cea mai bună carte a secolului XX în Franța. Profund filosofică și abstractă în același timp, cartea este mereu de actualitate, tocmai datorită multiplelor niveluri de înțelegere.

Dintre toate experiențele Micului Prinț, cel mai mult am fost fascinat de întâlnirea sa cu vulpea, dialogul lor fiind o mostră a responsabilității pe care omul și-o asumă atunci când vrea să-i schimbe altuia viața. „Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit”, i-a spus vulpea Micului Prinț, „dacă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina.. vom avea nevoie unul de altul, tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume”.

America, nu ne/te trăda
R. Moldova este asemeni puiului de vulpe îmblânzit și transformat de lumea occidentală. De când ne-am trezit ca țară și am deschis ochii, acolo ne-am văzut, chiar dacă clasa noastră politică ne-a dus prin diferite ocolișuri spre stepele euroasiatice. Dar și mai înainte tot. La 1856, Occidentul ne-a rupt de la Rusia și ne-a readus alături de România până la 1878. Apoi în 1918 a admis și recunoscut alipirea Basarabiei la România, iar când a fost slab și neputincios, Germania nazistă și Uniunea Sovietică s-au înțeles și au fracturat identitatea noastră istorică. Poate puțini știu, dar majoritatea organizațiilor de rezistență anti-sovietică – Armata Neagră, Armata Pădurii, Filimon Bodiul, Arcașii lui Ștefan sau Partidul lui Vasile Odobescu – toate sperau că vor reveni americanii și Basarabia va fi eliberată. Asta ascultau la posturile de radio libere și cu asta întrețineau speranța oamenilor la rezistență.

Evident, americanii n-au mai venit. Nici nu aveau cum să vină. Dar faptul în sine este emblematic, pentru că după cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au devenit un simbol al democrației și un campion al lumii libere.
La începutul anilor 1990 americanii, învingători în Războiul Rece și artizani ai Noii Ordini Mondiale bazate pe democrația liberală, au fost principalul motor al transformării Europei de Est, alături de Uniunea Europeană, jucând un rol crucial în aducerea fostului spațiu sovietic și comunist sub umbrela NATO.

Chiar dacă n-am beneficiat de asistență politică, diplomatică și financiară din partea lumii occidentale ca Țările Baltice, seducția Occidentului a fost pentru noi o constantă, iar după 2004, puterea de transformare a civilizației euroatlantice a căpătat conținut politic, R. Moldova intrând în politica de vecinătate a UE și devenind parte a Parteneriatului Estic. Statele Unite și Uniunea Europeană au devenit pentru noi un model de emulație, dar în același timp Micul Prinț al îmblânzirii și transformării R. Moldova, pentru care poartă și o mare responsabilitate.

Minciunile regimului oligarhic
Asemeni unor vulpi șmechere, politicienii noștri după 2009 au mințit Europa și America, la fel cum ne-au amăgit și pe noi. Iar cel mai hidos în această manipulare a fost Plahotniuc și Partidul Democrat. Prima mare minciună care a stat la baza creării regimului oligarhic a fost ideea că prin ruperea grupului Plahotniuc, Lazăr, Lupu de la PCRM și aderarea acestora la partidul lui Diacov s-a salvat țara de comunism și de Voronin. De fapt, prin această ruptură Plahotniuc s-a debarasat de controlul bătrânului general pentru a putea contura propria bază de putere politică și economică.

Prin complicitatea partidelor pro-europene reale sau mascate, regimul a inoculat în societate a doua minciună, devenit emblematică pentru perioada 2010-2016, că Partidul Democrat este un partid european, care într-o coaliție extinsă urmărește dezideratul de integrare europeană. În realitate, sub această mască, Plahotniuc și partidul Democrat au preluat anumite ministere și instituții ale statului, în special Procuratura și Centrul Național Anticorupție, care au devenit arme letale în anihilarea liderilor și partidelor din diferite AIE. Altfel spus, din 2009 Partidul Democrat s-a infiltrat în spectrul politic moldovenesc sub masca unui partid „pro-european” și „democrat”, iar pe parcurs și-a dezgolit esența sa de partid oligarhic, cleptocratic, anti-european și anti-democratic, dar cel mai important de o factură neo-comunistă și euroasiatică. Cel mai spectaculos aceste „calități”, mai ales ultimele două, pot fi deduse din exercițiu acestui partid de a se debarasa de „aliații” săi de orientare „proeuropeană”, care rând pe rând au fost înlăturați sau transformați în sateliți.

PD și Plahotniuc au acționat în trei direcții din acest punct de vedere. În primul rând, sub lozinca integrării europene s-a infiltrat în coaliția majoritară jucând cartea partidului salvator și utilitarist. Apoi, având printre cele mai scăzute scoruri electorale, a reușit să obțină concesii majore la funcțiile cheie, în primul rând Procuratura și Centrul Național Anticorupție, pe care le-a folosit împotriva tuturor „aliaților din guvernare” atunci când a venit momentul. În cele din urmă, a dinamitat din interiorul alianței „partidele-colege”, dar și alte partide din afară, pe care le-a îngenunchiat definitiv. În primul rând PLDM, pe care l-a văduvit rând pe rând de mai mulți lideri (M. Godea, A. Tănase, V. Nagacevschi, I. Leancă), iar dacă ne uităm unde sunt acești oameni acum și ce servicii îndeplinesc pentru PD, atunci lucrurile devin cât se poate de clare. Apoi împreună cu PLDM a fragmentat Partidul Liberal, scoțându-l de la guvernare prin crearea PLR, pentru ca în cele din urmă să-l aducă din nou la guvernare în condițiile avantajoase pentru Plahotniuc.

Felierea salamului moldovenesc a continuat prin înstrăinarea „comuniștilor” lui Voronin, inițial prin crearea unei clone PCRM-reformatoare, apoi prin stimularea plecării altor „fugari”, care au ajuns în majoritatea parlamentară. În cele din urmă, Plahotniuc va mai aduce din PLDM încă o grupare, cooptată și ea la procesul de guvernare, ceea ce face ca la ora actuală, practic, în politica moldovenească să existe un singur partid de guvernare – Partidul „Democrat” – care controlează în R. Moldova toate pârghiile de putere.

După arestarea lui Filat și numirea pe întuneric a guvernului Filip, în 2016, s-a născut a treia mare minciună a regimului – că acesta reprezintă unica alternativă europeană a R. Moldova, capabilă să ofere stabilitate țării și să oprească tancurile ruse la Nistru. În realitate, dincolo de complicitatea noastră, care am asistat ca niște lași la înscăunarea regimului oligarhic, alături de susținerea oferită de politicienii, judecătorii și procurorii corupți, uzurparea puterii de către PD și Plahotniuc s-a întâmplat cu ajutorul și sub ochii americanilor și europenilor, chiar în numele ideilor de democrației și integrării europene.

Dacă până în 2016 mai existau simptome de eventuale aderență față de valorile civilizației occidentale, atunci după aceasta, lucrurile au degradat într-un mod evident. Pediștii și-au camuflat foarte abil ambițiile de lungă durată de a pune stăpânire pe acest stat, ajungând în acest moment să domine în totalitate politica moldovenească. Din momentul nevalidării votului din 3 iunie 2018, orice suport față de acest individ și partidul său înseamnă un afront adus noțiunii de libertate și democrație în care Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au investit atât de mult în R. Moldova. Pericolul rus nu este o scuză pentru legitimarea unui uzurpator, care a furat viitorul acestei țări. Altfel, nu ne mai învățați cum să trăim și ce să facem.

Ultimul asalt
Afrontul adus de Plahotniuc și guvernarea „proeuropeană” R. Moldova și partenerilor occidentali, prin nevalidarea alegerilor din 3 iunie, ne duce cu gândul la mai multe ipoteze, unele dintre care n-ar fi bine să fie adevărate. Prima ipoteză, că regimul beneficiază de o susținere din partea americanilor, pentru că este cel care deține la moment puterea și poate asigura stabilitatea regională, lucru la care americanii, cinici, pot recurge pentru realpolitik. Este o ipoteză vehiculată de „analiștii” holdingului Plahotniuc, care se laudă cu faptul că Filip s-a întâlnit cu Secretarul de Stat american și acesta „n-a zis nică”. Chiar dacă la câteva ore de la întâlnire CSJ a invalidat mandatul lui Năstase.

Falsă supoziție desigur. Reacția ambasadei SUA față de decizia Curții de Apel și CSJ a fost promptă și nu lasă loc interpretărilor – situația cu democrația în R. Moldova a degradat catastrofal, lucru care trebuie imediat remediat. Cum, vom vedea în curând după numirea noului ambasador. Prin urmare, rugăm America să nu ne/se trădeze.
A doua ipoteză de la care a pornit regimul este că europenii sunt blegi și ocupați cu treburile lor, prin urmare vor „măcăi” ceva și apoi vor înghiți situația așa cum au înghițit și alte acțiuni anti-democratice ale „guvernării proeuropene”.

Tot o ipoteză falsă. De această dată, șefa diplomației Uniunii Europene, F. Mogherini, și comisarul european pentru extindere, J. Hahn, au difuzat o declarație comună în legătură cu invalidarea alegerilor pentru funcția de primar din capitala R.Moldova în care arată expres că „Invalidarea netransparentă a alegerilor pentru primăria Chișinău, confirmată de Curtea Supremă de Justiție din Moldova în seara zilei de 25 iunie, îi privează pe locuitorii Chișinăului de primarul lor ales în mod democratic, Dl Andrei Năstase, care a obținut o majoritate clară în scrutinul din 3 iunie”.

Această decizie în ochii oficialilor europeni subminează încrederea poporului din Moldova în instituțiile statului, iar o justiție independentă, liberă de orice presiuni politice și care activează în transparent, precum și alegeri credibile, incluzive și transparente la toate nivelurile sunt piloni ai oricărei democrații. Prin urmare, UE așteaptă de la autoritățile moldovene să garanteze independența justiției în conformitate cu angajamentele sale internaționale, ca unul din principiile cheie ale statului de drept, un element crucial al democrației și îndelung așteptată de cetățenii moldoveni. În aceste scopuri, europenii așteaptă ca autoritățile moldovene să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că sunt respectate rezultatele alegerilor pentru Primăria Chișinău, recunoscute și de observatorii naționali și internaționali și care reflectă voința alegătorilor. Cred că de aici, față de regimul Plahotniuc nu mai există încredere și credibilitate.

A treia ipoteză care a condiționat comportamentul regimului a fost impasibilitatea societății, faptul că noi nu vom avea reacție, că opoziția slabă nu va putea genera suficientă susținere pentru un protest masiv. Și aici a fost marea greșeală a lui Plahotniuc, pentru că de fapt, această decizie a solidarizat societatea civilă și partidele de opoziție. Protestul din 24 iunie și ce a urmat după, mai ales crearea Comitetului pentru Rezistență Națională și anunțarea uzurpării puterii în stat, au arătat o altă țară, care nu mai este dispusă să rabde regimul oligarhic.

Protestul de duminică, 1 iulie, trebuie să devină o mostră de solidaritate socială, civică și politică, care prin caracterul masiv și civilizat să arate că opoziția este o alternativă de guvernare, pregătită să-și asume opera de transformare politică a R. Moldova. Un lucru pe care trebuie să-l înțeleagă cetățenii acestei țări, puterea oligarhică, dar, mai ales, partenerii noștri occidentali.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •