O fetiță de 11 ani care a fost promisă ca soție unui bărbat de 41 de ani a stârnit furia societății în Malaezia.

Nunta a resuscitat dezbaterile cu privire la căsătoria minorilor, în țara în care au fost raportate, recent, mii de asemenea cazuri.

Potrivit The Independent, părinții fetiței, care sunt tailandezi, lucreză pe o plantație de cauciuc. Aceștia și-au dat consimțământul ca fiica lor să devină a treia soție a unui negustor malaezian bogat, care are două soții și șase copii, dar cu condiția ca aceasta să rămână cu ei până la vârsta de 16 ani,

Agenția ONU pentru drepturile copiilor Unicef a fost șocată de rapoarte, spunând că asemenea acțiuni sunt inacceptabile:

„Înseamnă violarea drepturilor sale. Reformarea legii de a stabili vârsta legală de căsătorie mai mare de 18 ani ar trebui să fie una dintre prioritățile noului parlament.”

Guvernul malaezian a spus că nu există acte în curțile sau ofiiciile religioase din regiune care ar fi permis căsătoria.

În Malaezia, vârsta minimă legală pentru căsătorie este de 18 ani.

Totuși, fetele se pot căsători cu permisiunea ministrului statului lor de la vârsta de 16 ani, în timp ce legea islamică are ca limită minimă vârsta de 16 ani și admite căsătorii și mai timpurii, cu permisiunea unei curți sharia.

Ziarul malaezian, publicat în limba engleză, The Star, relatează că, în ultimii cinci ani au existat peste 9 000 de căsătorii ale minorilor.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here