Salah și-a decis viitorul: Devine cel mai bine plătit jucător din istoria echipei

Autor: , in Sport / 2 iulie, 2018, 11:52

Internaţionalul egiptean Mohamed Salah, participant la Cupa Mondială 2018 cu naţionala ţării sale, a semnat „un nou contract pe termen lung” cu FC Liverpool, a anunţat luni clubul englez de fotbal.

La ceva mai mult de un an după sosirea sa la Liverpool, pentru 40 milioane euro, după două sezoane reuşite la AS Roma, starul fotbalului egiptean „şi-a legat viitorul de Reds”, conform comunicatului dat publicităţii de gruparea de pe Anfield. Potrivit presei, noul contract este valabil până în 2023.

Nu sunt oferite detalii despre ce salariu va avea Salah, dar Daily Mail susţine că acesta s-a dublat, de la 100.000 de lire pe săptămână, la 200.000 de lire sterline. Pe an, înseamnă 10,4 milioane de lire sterline, ceea ce îl transformă în cel mai bine plătit jucător din istoria lui Liverpool. De asemnea, este un salariu care-i confirmă statutul de jucător de top.

”Cred că această ştire trebuie văzută aşa: recompensarea unui om care a performat şi a contribuit din plin pentru echipă şi pentru club în ultimul sezon. A demonstrat două lucruri, de asemenea foarte clare: el crede în Liverpool şi noi credem în el. Când un jucător care Mo Salah vine şi spune că acest loc este acum casa lui, cred că asta spune multe”, a declarat Jurgen Klopp pentru site-ul oficial.

În vârstă de 26 ani, Salah a încheiat „un prim sezon remarcabil alături de Liverpool”, pe parcursul căruia a marcat 44 de goluri în numai 52 de meciuri. El este al doilea fotbalist din istoria „Cormoranilor” ca număr de goluri înscrise într-un sezon, recordul fiind deţinut de Ian Rush, cu 47 de reuşite.

Cel mai bun jucător african, arab şi din Premier League, Mohamed Salah a adunat o impresionantă colecţie de recompense după sezonul său excepţional în tricoul lui Liverpool.

El a primit, între altele, trofeul rezervat fotbalistului african al anului, pentru că a ajutat naţionala Egiptului să se califice la Cupa Mondială pentru prima oară după 28 de ani.

Deşi Salah a reuşit să marcheze două goluri la Mondialul din Rusia, selecţionata „Faraonilor” a părăsit turneul după primul tur, suferind trei înfrângeri în tot atâtea meciuri, ultima dintre ele în faţa Arabiei Saudite (1-2), pe 25 iunie la Volgograd.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X