CEC-ul îndeamnă moldovenii din stângă Nistrului să se înregistreze prealabil pentru alegerile din toamnă
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că începând cu acest an, cetățenii Republicii Moldova, care domiciliază în localitățile din stânga Nistrului au posibilitatea de a se înregistra în prealabil pentru a-și anunța intenția de a vota la următoarele alegeri parlamentare.
Potrivit instituției, procedura este una opțională și are scopul de a facilita deschiderea secțiilor de votare distincte pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului, pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicția constituțională a autorităților publice centrale și a stabili numărul estimativ al buletinelor de vot ce urmează să fie distribuite secțiilor de votare respective.
„Înregistrarea on-line poate fi efectuată pe pagina https://inregistrare.cec.md/. Cetățenii se pot înregistra și prin cerere scrisă, semnată individual sau în grup și transmisă către Comisia Electorală Centrală la adresa str. Vasile Alecsandri, 119, mun. Chișinău, MD-2012”, se arată într-un comunicat al instituției.
Alegătorii se pot înregistra în prealabil pe tot parcursul anului, cu excepția ultimelor 45 de zile înainte de data scrutinului. Cel tîrziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior.
În acest an alegerile ar urma să se desfășoare în baza sistemului electoral mixt. Adică 50 de deputați vor fi aleși în baza listelor de partid, în circumscripția națională, iar 51 de deputați vor fi aleși în baza circumscripțiilor uninominale, câte 1 deputat pentru fiecare circumscripție. Pe teritoriul Republicii Moldova vor fi constituite 48 de circumscripții uninominale, dintre care 2 pentru cetățenii din stânga Nistrului.
Comentarii