CM 2018: Brazilia a stabilit un nou record istoric în meciul cu Mexic

Autor: , in Sport / 3 iulie, 2018, 11:21

Brazilia a redevenit, luni, echipa cu cele mai multe goluri marcate în istoria Cupei Mondiale de fotbal, după cele două goluri marcate în victoria contra Mexicului (2-0), în sferturile de finală ale ediţiei din Rusia.

Golul prin care Neymar a deschis scorul contra mexicanilor a fost cel cu numărul 227 pentru Selecao, care are acum 228 goluri (golul marcat de Roberto Firmino), faţă de 226 ale Germaniei.

Brazilia mai deţine şi alte recorduri în Cupa Mondială, fiind singura echipă cu cinci titluri mondiale (1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002), scrie Agerpres.

Brazilia este singura echipă care a participat la toate cele 21 de ediţii ale competiţiei şi este naţionala cu cele mai multe victorii, 73.

Selecao a dat de cinci ori golgheterul turneului final, Leonidas (1938), Ademir (1950), Garrincha şi Vava (1962), Ronaldo (2002).

Selecţionata ”Canarinha” deţine şi numărul de victorii consecutive, 11 la număr, în perioada 2002-2006. Brazilienii au avut şi cea mai lungă serie de meciuri în care au marcat, 18 la număr, în perioada 1930-1958.

Brazilianul Mario Zagallo este primul care a reuşit să câştige trofeul atât ca jucător (1958, 1962), cât şi ca antrenor (1970).

Fostul mare atacant Pele deţine şi el mai multe recorduri, fiind cel mai tânăr marcator al unui gol, cel mai tânăr jucător care a reuşit un hat-trick, cel mai tânăr jucător şi marcator într-o finală şi singurul care are în palmares trei titluri mondiale.

Ronaldo Nazario de Lima este golgheterul all-time al Braziliei la Cupa Mondială, cu 15 goluri în 19 meciuri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X