Jagland, la întâlnire cu liderii opoziției proeuropene; Ce i-au transmis aceștia
Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, i-a primit marți pe liderii opoziției antioligarhice de la Chișinău, cu care a discutat despre starea de lucruri de după invalidarea mandatului primarului ales al capitalei, Andrei Năstase.
Președinta PAS, Maia Sandu, a precizat că alături de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și cel al PLDM, Viorel Cibotaru, i-au transmis oficialului „Rezoluția adoptată unanim la protestul din 1 iulie 2018, organizat de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM”.
„A fost o discuție importantă, în care am demascat falsurile guvernării, care încearcă să mintă partenerii internaționali precum că invalidarea alegerilor a avut loc din cauza legislației. Legea nu este o problemă, legea a funcționat timp de 21 de ani și este foarte clară. Instituțiile subordonate politic sunt problema fundamentală. Domnul Thorbjørn Jagland a arătat un interes sporit față de criza actuală din Republica Moldova, accentuând importanța respectării principiilor democrației și statului de drept într-o țară europeană”, a menționat Maia Sandu.
Amintim că în rezoluția votată duminică revendicările înaintate către guvernare sunt următoarele:
– Confirmarea legalității alegerilor și validarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase;
– Anularea sistemului electoral mixt și revenirea la cel proporțional;
– Demiterea și tragerea la răspundere a judecătorilor care au participat la luarea deciziilor ilegale ce au dus la invalidarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase.
„În cazul în care guvernarea nu va curs acestor revendicări, în localități și diasporă vom întreprinde acțiuni pașnice de nesupunere civică împotriva dictaturii: greve colective și individuale, proteste permanente în fața Guvernului și Parlamentului, blocarea instituțiilor capturate și a căilor de acces către acestea”, se arată în document.
Thorbjørn Jagland a avut luni o întrevedere și cu premierul Pavel Filip.
Liderii opoziției antioligarhice se află într-o vizită de câteva zile la Bruxelles, în cadrul căreia vor discuta cu oficiali europeni despre situația democrației de la Chișinău.
Comentarii