Trei foste campioane mondiale, Franţa, Uruguay şi Brazilia, şi o echipă cu mare potenţial, Belgia, vor evolua, vineri, în primele două sferturi de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.

De la ora 17,00, Franţa și Uruguay se vor întâlni la Nijnîi Novgorod într-un meci în care „cocoșii galici” pornesc ca favoriți, mai ales că cel mai bun jucător al sud-americanilor la acest turneu final, Edinson Cavani, are șanse mici să intre pe teren după accidentarea suferită în partida cu Portugalia.

Franța nu poate miza pe Matuidi, suspendat pentru cumul de cartonașe.

Statisticile sunt totuși de partea uruguayenilor, care în 6 întâlniri cu Franța au 2 victorii, celelalte 4 meciuri încheindu-se toate la egalitate, sco 0:0. La un campionat mondial s-au întâlnit ultima dată în 2002, când a fost 0:0 în faza grupelor, dar uruguayenii au mers mai departe, în timp ce Franța părăsea turneul final la care ajungea din postura de campioană mondială fără măcar să marcheze.

De la ora 21,00, Brazilia și Belgia joacă la Kazan în poate cel mai interesant meci din aceste sferturi de finală.

Brazilienii au o pierdere extrem de importantă, neputând miza pe Casemiro, suspendat. Douglas Costa rămâne și el incert după accidentarea suferită în prima etapă a grupelor. De cealaltă parte, belgienii au tot lotul valid.

Cele două formații sunt cele mai ofensive de la această Cupă Mondială, reușind să-și creeze cele mai multe faze de poartă. Belgia este echipa cu cele mai multe goluri înscrise, iar Neymar jucătorul care și-a creat cele mai multe ocazii de a marca de la acest turneu final.

Belgia și Brazilia s-au mai întâlnit o singură dată, în 2002, în optimile Cupei Mondiale din Japonia și Coreea de Sud. Brazilienii se impuneau cu 2:1, iar apoi câștigau trofeul suprem.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here