CM 2018: Poza care trezește supărări în Belgia. Hazard, în tricoul Franței lui Zidane

Autor: , in Sport / 10 iulie, 2018, 12:46

Căpitanul Belgiei, Eden Hazard (27 de ani), înfruntă pentru prima dată într-un meci oficial Franța, echipă pe care a dezvăluit că a susținut-o în copilărie. Mijlocașul „dracilor roșii” a crescut avându-i drept idoli pe Zidane și pe ceilalți campioni mondiali din 1998.

Hazard s-a născut în Belgia, în orașul La Louvière, regiune valonă unde se vorbește limba franceză și a devenit un nume important în fotbal, în Franța, pe când evolua la Lille, formație cu care a devenit campion al Ligue 1 în 2011, scrie Digisport.ro.

„Împreună frații mei (n.r. – Thorgan și Kylian) am fost mai degrabă suporteri ai Franței, decât ai Belgiei, căci am crescut cu marea echipă a Franței din 1998. Pe atunci nu erau tricouri ale Belgiei, de aceea purtam unele ale Franţei. Nu vreau să subestimez echipa Belgiei de atunci, erau jucători foarte buni, dar Franţa era echipa acelor vremuri”, a declarat actualul căpitan al Belgiei pentru Bein Sports.

Vedeta „dracilor roșii” a făcut o serie de declarații interesante la adresa fotbaliștilor francezi înaintea duelului de 5 stele: „Franța are portar și fundași foarte buni. Îl are la mijloc și pe Kanté, pe care îl consider cel mai bun din lume pe postul lui. Cu el în formă ai 95% șanse să câștigi. Mai este și Mbappé… Am aflat că în trecut obișnuia să privească înregistrări cu acțiunile mele. Ei bine, acum eu mă uit la înregistrări cu acțiunile lui”, a mărturisit Hazard.

Thorgan Hazard (25 ani) joacă din 2015 la Borussia Monchengladbach (Bundesliga), iar Kylian (22 ani) a fost cooptat în 2017 la echipa de tineret a lui Chelsea.

Dacă Eden a ținut cu Franța în copilărie, există un fost mare fotbalist francez care va ține cu Belgia în meciul din semifinalele Cupei Mondiale. Este vorba de Thierry Henry (40 de ani), cel mai bun marcator din istoria reprezentativei “cocoșului galic” (51 de goluri în 123 de meciuri), în prezent antrenor secund al Belgiei.

Franţa – Belgia este prima semifinală de la Mondialul din Rusia (marţi, ora 21:00).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X