Primarul ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase a depus o Cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție, acesta susținând că în dosarul electoral au apărut circumstanțe noi.

Potrivit lui Andrei Năstase, „în cadrul judecării cauzei privind validarea alegerilor locale noi au fost comise multiple încălcări ale procedurii civile”.

„Printre acestea, s-a depistat că la judecarea cererii noastre de recuzare a completului Druță, Gafton și Burduh a participat un judecător care nu mai era în drept să dețină calitatea de magistrat, dat fiind atingerea plafonului limită de activitate de 65 de ani. În pofida acestui fapt, judecătoarea Oprea Iuliana activează până în prezent și a judecat atât cererea noastră de recuzare, cât și alte cauze. Temeiul dat reprezintă un motiv de revizuire a încheierii prin care a fost respinsă recuzarea celor trei judecători compromiși, având în vedere că despre aceasta am aflat ulterior. Mai mult, acest lucru conduce la invalidarea și a încheierii Curții Supreme de Justiție prin care recursul nostru a fost declarat inadmisibil”, se menționează într-un comunicat al Platformei DA.

Andrei Năstase atrage atenția „că într-un caz similar Republica Moldova deja a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatările Curții expuse în acea hotărâre fiind valabile și în prezenta cauză”.

Comentarii