Selecţionata Croaţiei s-a calificat în premieră în finala Cupei Mondiale de fotbal, miercuri seara, după ce a învins formaţia Angliei cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), la capătul prelungirilor, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în a doua semifinală a turneului final din Rusia.

Pentru Croaţia au marcat Perisici ’68 şi Mandzukici ‘109, iar pentru Anglia a înscris Tripper ‘5.

În minutul 5, Trippier a deschis scorul din lovitură liberă.

Croaţia a egalat în minutul 68, când Perisici a marcat din centrarea lui Vrsaljko.

Perisic s-a înălţat în careu, a trimis către Mandzukic, care a tras pe lângă Pickford.

De altfel, mijlocașul lui Inter a fost desemnat omul meciului.

În semifinala cu Anglia, disputată la Moscova, echipa antrenată de Zlatko Dalic a ajuns pentru a treia oară la rând în prelungiri, un record egalat al competiţiei.

Singura echipă care s-a mai aflat într-o asemenea situaţiea fost, ca o ironie, chiar Anglia, în 1990. În urmă cu 28 de ani, englezii au eliminat Belgia (1-0) şi Camerun (3-2), după prelungiri, apoi au fost eliminaţi în semifinale de viitoarea campioană, Germania, la loviturile de departajare.

În finală, Croația va întâlni Franța, duminică, la Moscova. Cu o zi înainte, la Sankt-Petersburg, Belgia și Anglia vor lupta pentru bronz.

Comentarii