FIFA a anunţat când se va disputa Cupa Mondială din 2022: Este o premieră

Autor: , in Sport / 13 iulie, 2018, 15:34

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat că Mondialul 2022 din Qatar se va desfăşura între 21 noiembrie şi 18 decembrie, dar deocamdată nu s-a stabilit şi numărul de echipe participante. Anunţul stabileşte astfel o premieră istorică: primul turneul final al Cupei Mondiale care se va disputa iarna!

Confederaţia sud-americană a propus un sistem cu 48 de echipe, dar Consiliul FIFA va decide umărul de echipe în acord cu organizatorii din Qatar în următoarele luni. Formula cu 48 echipe va intra sigur în vigoare la CM 2026, care va fi găzduită în comun de SUA, Canada şi Mexic.

Alegerea Qatarului ca gazdă a Cupei Mondiale din 2022 a provocat polemică în privinţa condiţiilor de atribuire, ceea ce a determinat FIFA să deschidă o anchetă. Programarea iniţială a turneului vara, când temperaturile sunt foarte ridicate, a determinat de asemenea FIFA să se gândească la o alternativă. Astfel, în cele din urmă s-a decis ca turneul să se desfăşoare iarna. 21 noiembrie şi 18 decembrie este intervalul în care se va disputa CM 2022.

Cupa Mondială din 2022 e unul dintre cele mai controversate turnee finale. În ultimii ani, FIFA a fost acuzată, printre altele, că ar fi primit mită de peste 10 milioane de euro pentru a acorda organizarea țării din Peninsula Arabă.

Aproximativ 1,3 milioane de suporteri se vor deplasa în Qatar pentru a urmări Cupa Mondială de fotbal din anul 2022, au asigurat organizatorii competiţiei, mai exact jumătate din populaţia actuală a micuţei ţări din zona Golfului.

„Noi credem că vom avea un aflux enorm de suporteri, de ordinul a 1,3 milioane pe durata turneului”, a declarat Nasser Al-Khater, unul din responsabilii Comitetului de organizare a Mondialului din 2022.

Al-Khater a mai precizat că, pentru prima oară în istoria Cupei Mondiale, majoritatea fanilor nu va veni din Europa sau America de Sud. „Din cauza situării geografice a Qatarului, eu cred că noi vom vedea o majoritate a suporterilor din regiune, în special din Arabia Saudită. Am mai văzut suporteri din India şi Rusia. Eu cred că noi vom vedea ceva complet diferit pe durata Cupei Mondiale”, a adăugat acesta.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X