Până de curând, a se înțelege, istoric vorbind, până pe la finele secolului XVIII, oamenii simpli nu aveau drepturi, iar platonismul guverna, cu doctrina sa milenară, comunitățile. Clasele sociale erau foarte clar definite, exact așa cum Platon le desenase filosofic în lucrările sale: clasa conducătoare, paznicii și robii. Sub aceste coordonate, istoria s-a scurs peste popoare, oameni și destine, preț de sute bune de ani.

Dictatura, indiferent de forma ei de agregare, nu a fost, niciodată, o excepție, ci o constantă consolidată în timp, securizată și transformată în instrumentul cu care clasa conducătoare și-a menținut privilegiile.

Lumea s-a schimbat. Așa și oamenii ei, iar astăzi, la debut de secol XXI, dictaturile au devenit excepții, accidente nedorite în parcursul global al unei umanități care, cu suficiente sacrificii și cu evaluări corecte ale contextelor istorice, și-a asumat democrația ca formă supremă de guvernare a unei națiuni chiar de către poporul său.

Excepțiile sunt vizibile, condamnate și condamnabile. Profilul cultural, istoria recentă, contextul politic de moment sau gradul de culturalizare a unei națiuni sunt premise care permit instaurarea dictaturilor moderne, dictaturilor hibrid. Le numesc așa pentru că accesul la informație și tehnologie sunt factori care, teoretic, șubrezesc orice încercări evidente de instaurare a autocrațiilor contemporane, dar, chiar și în astfel de condiții, mix-ul ciudat dintre „patul germinativ” și „anticorpi” nu este întotdeauna în favoarea celor din urmă.

Republica Moldova este un astfel de exemplu. Dinamica socială, tranzițiile repetate de la un profil politic la un altul, locul nefericit în care poporul își crește copiii, influențele Rusiei, abordarea ciudată a României și teama cu care mentalul colectiv a fost parazitat în ultimii ani sunt doar câteva din condițiile care au permis unui personaj absolut toxic să exercite puterea, folosindu-se de inventate și lipsite de conținut unelte democratice, într-un mod discreționar, dictatorial.

Dictatura din Repulica Moldova nu este o simplă dictatură personală, iar Plahotniuc nu este un Ludovic al XIV-lea. Este vorba, obiectiv vorbind, despre complici și complicități, despre vinovați și vinovății. Folclorul din jurul lui Plahotniuc îi face bine sinistrului, îl ajută. Sperie oameni, împrăștie un sentiment cenușiu de răzbunare și împarte cu larghețe voalate amenințări. Așa încât, omul simplu, aflat de când se știe în căutarea unui loc de muncă, acel om simplu care nu cere mai mult decât hotărăște unul ca Plahotniuc că merită să primească, este stăpânit nu atât de spaima pierderii unui loc de muncă, ci mai degrabă de propriile sale neputințe.

Cea mai gravă neputință este cea care-l oprește să ceară, cu asumare și fermitate, ce i se cuvine de drept: loc de muncă bine plătit, școli și grădinițe curate și moderne, spitale utilate, medici bine pregătiți și plătiți corect, orașe curate și iluminate, parcuri impecabile, drumuri asfaltate, Justiție corectă și imparțială, drepturi cetătenești și respect din partea Statului.

Toate cele enumerate mai sus, fără excepție, lipsesc din Republica Moldova! Lipsesc, de fapt, din orice țară aflată sub cizma unei dictaturi, mai mult sau mai puțin asumate.

Comparația este suverană și nu poate fi combătută cu argumente. Nici măcar filosofice, darmite materiale, factuale! Deoarece însăși comparația generează seturile de argumente atât de necesare evaluărilor obiective, se cuvine să stabilim că este la îndemâna oricărui cetățean al Moldovei să facă un asemenea exercițiu. Să compare țara sa cu altele, din Vestul Europei, apoi să-și asume argumentele în forul sau interior, să decidă în consecință și să acționeze!

Moldova este captivă unui clan dictatorial tipic comunităților sud-americane ale începutului de secol XX. Statul este o marionetă, o mascaradă de doi lei, folosit ca paravan pentru cei care devalizează, sitematic și fără milă, bogăția Moldovei.

Legile nu produc efecte, iar atunci când le produc sunt interpretate halucinant, în folosul exclusiv al clanului condus de Plahotniuc. Oamenii și-au pierdut reperele, instituțiile sunt clonate și subordonate camarilei, Guvernul interpretează o partitură dezgustătoare și distrugătoare pentru țară, iar undeva, într-un birou, cel mai probabil întunecos, Plahotniuc își distribuie marionetele în rolurile încremenitoare ale paznicilor lui Platon.
Dictatura lui Plahotniuc, de evidentă inspirație sud-americană, se apropie de final, iar acesta este atât de aproape încât mirosul de cherosen cu care va fi alimentat elicopterul personal îmi gâdilă deja nările.

Dictatura lui Plahotniuc se apropie de final pentru că au îndrăznit să treacă o imaginară linie roșie a lucrurilor care nu se fac. Anularea alegerilor pentru Primăria Chișinău este cartea greșită trasă de Plahotniuc din teancul cu care trișează de atâția ani un popor. A mizat eronat pe „tăcerea robilor” lui Platon și a subevaluat determinarea lui Andrei Năstase și a celor din jurul lui.

Când lumea se schimbă, dictaturile dispar. În august, vine rândul Moldovei. Pentru că se vor întoarce acasă, exact pentru acest moment, cei din diaspora, cei plecați din țară tocmai din cauza politicilor publice promovate de clanul sud-american condus de Plahotniuc. Iar celor din diaspora, să ne înțelegem, frică de Plahotniuc nu le este.
Nu va fi bine pentru dictator și pentru cozile lui de topor. Nu va fi bine pentru cei care au crezut că istoria unei națiuni se poate scrie în biroul de pe Bulgară, pe genunchii unui „oprit în evoluție” specimen de homo sapiens, certat iremedial cu umanitatea și cu ceea ce aceasta reprezintă.

Plahotniuc va fugi din Moldova! Citiți și țineți minte! Va fugi foarte curând, mai curând decât cred unii dintre cei care citesc aceste rânduri. Este treaba lui unde va fugi și ce va face, dar treaba viitorilor lideri ai statului moldovean, aleși democratic, este să-l găsească, să-l aducă acasă și să-l judece. Corect, public, cu toate ușile sălii de judecată deschise! Pe el și pe toți cei care, în mizerabila și meschina lor abordare au decis că ei, slugile sinistrului, sunt deștepți, iar voi, dragii mei frați, sunteti doar niște proști care trebuie să tăceți și să îndurați.

Refuzați să mai trăiți așa cum vrea Plahotniuc și clanul său. Cereți de la viață ce vi se cuvine! Aveți curaj și înțelegeți că Moldova este și țara voastră.

Redeveniți proprietarii de drept ai destinelor familiilor voastre. Iar dacă vă doriți cu adevărat acest lucru, veți arăta unei lumi întregi cu ce anume se poate rescrie istoria unei națiuni! Este vorba, până la urmă, de cea mai mare spaimă a lui Plahotniuc și de încremenitoarea lui neputință de a lupta împotriva acesteia. Este coșmarul care-l bântuie și care-i provoacă cele mai crunte insomnii și nevroze! Pentru el, înseamnă sfârșitul!

Despre DEMNITATEA UNUI POPOR este vorba, despre nimic altceva!

Cătălin Dumitriu

Comentarii