TI Moldova: Parlamentul, pe cale să adopte legi care să-i protejeze pe beneficiarii furtului miliardului

Autor: , in Actualitate / Economic / 26 iulie, 2018, 15:31

Proiectele de modificare a legislaţiei fiscal-bugetare, promovate de Partidul Democrat înaintea încheierii acestei sesiuni parlamentare, ar putea proteja beneficiarii fraudelor financiar-bancare și ar duce la periclitarea investigaţiilor, precum şi a recuperării ulterioare a mijloacelor extrase fraudulos din sectorul bancar, inclusiv din Banca Națională, avertizează Transparency International–Moldova (TI-Moldova).

Într-o reacție emisă presei, TI-Moldova „îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul, că în ajunul încheierii actualei sesiuni parlamentare, guvernanţii au readus în agenda actelor legislative două idei mai vechi, blocate anterior printr-un efort comun al societăţii civile şi partenerilor de dezvoltare: amnistia capitalurilor şi de-criminalizarea infracţiunilor de ordin economic şi financiar”.

„De această dată, iniţiativele enunţate au fost ataşate procesului de modificare a legislaţiei fiscal-bugetară şi umbrite de intenţiile aparente ale guvernanţilor de a reduce povara fiscală asupra populaţiei şi agenţilor economic”, semnalează sursa citată.

Mai mult TI-Moldova a aflat despre existenţa unui proiect ce ţine de modificarea Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Proiectul în cauză nu a fost făcut public, aşa cum o cer rigorile transparenţei decizionale.

„Potrivit documentului, modificările vin să ofere în exces protecţie, siguranţă şi compensaţii responsabililor din cadrul BNM de supravegherea şi gestionarea domeniului financiar-bancar. De rând cu propunerile BNM de a admite gestionarea acesteia de la distanţă[2], un grup de autori propune protecţie angajaţilor BNM de orice urmărire penală şi administrativă pentru „acţiunile sau omisiunea îndeplinirii unor acţiuni în cadrul procedurilor arbitrale la care au fost împuterniciţi să participe de BNM”. Totodată, autorii propun oferirea compensaţiilor băneşti membrilor Comitetului executiv care şi-au încetat mandatul, precum şi personalului BNM care şi-au încheiat raporturile de muncă pentru o perioadă după plecarea din funcţie achitate din fondurile BNM (care, în fond, este o ”plată pentru tăcere”)”, avertizează TI-Moldova.

Autorii susțin cazul adoptării unor astfel de proiecte de către Parlament, sunt iminente o serie de riscuri:

legiferarea impunităţii persoanelor care au conceput, au realizat, au beneficiat de pe urma fraudelor financiar-bancare, precum şi a celor care nu au întreprins măsuri pentru a preveni fraudele;
– periclitarea investigaţiilor, precum şi a recuperării ulterioare a mijloacelor extrase fraudulos din sectorul bancar, inclusiv din BNM.

În concluzie, TI Moldova cere autorităţilor să stopeze promovarea şi examinarea proiectelor de legi care afectează interesul public și urgentarea investigaţiilor fraudelor bancare şi aplicarea procedurilor ce se impun, inclusiv pe plan extern, pentru securizarea şi asigurarea recuperărilor ulterioare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X